10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPonta anunță că aproximativ 2.500 de angajați ai CFR Marfă vor fi...

Ponta anunță că aproximativ 2.500 de angajați ai CFR Marfă vor fi dați afară

Premierul Victor Ponta a anunțat, joi, că CFR Marfă va disponibiliza probabil 2.500 de angajaţi, potrivit Mediafax. Șeful Executivului a precizat că acesta este preţul pentru faptul că Guvernul a fost "sabotat" anul trecut în încercarea de a rezolva problemele companiei.

"Anul trecut am fost sabotaţi şi nu am putut să rezolvăm problema CFR Marfă, acum probabil 2.500 de oameni o să-şi piardă locul de muncă, dar ăsta e preţul pentru sabotajele pe care le-am tot suferit anul trecut", a spus Ponta în şedinţa de Guvern, într-o discuţie cu noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus.

În luna iunie a anului trecut, compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigătoare în procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni. Tranzacţia nu a fost finalizată însă până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra operaţiunii.

În urmă cu două săptămâni, ministrul Transporturilor de atunci, Dan Şova, a anunţat că CFR Marfă va începe concedierea a peste 2.000 de oameni, din cauza situaţiei financiare nefavorabile, în lipsa acestei măsuri transportatorul feroviar riscând să rămână fără fond de salarii din august.

El a precizat că numărul celor disponibilizaţi va fi mai mic de 2.500, în contextul în care aproximativ 200 au ieşit între timp la pensie, iar cei care vor pleca vor beneficia de salarii compensatorii, până la 24 de luni, banii aflându-se la Ministerul Muncii.

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2014, CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi în acest an, estimând că în cadrul companiei vor mai rămâne 6.376 de salariaţi. Bugetul prevede cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de 16,8 milioane lei.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă şi continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic.

Compania CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă din România, cu afaceri de 208 milioane de euro anul trecut.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă