În România nu există în acest moment nici un parteneriat public-privat (PPP), dar nu din lipsa legislaţiei, ci pentru că nu au existat proiecte bancabile, a declarat secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice, Gabriel Biriş, citat de Agerpres.
Biriş a arătat că parteneriatele care s-au încercat până acum în România nu au putut fi concretizate. "Noi până acum nu avem PPP, nu din cauză că nu avem legislaţie. La un moment dat, se semnase un PPP, ce nu a fost implementat pentru că nu a trecut testul de bancabilitate. Nici un investitor privat din lumea asta nu poate să vină cu equity (n.n.: investiţie de capital) de câteva miliarde într-un proiect. Investitorul privat vine cu equity privat de 20% – 15% – 30% şi restul ia de la bănci. În momentul în care un proiect, fie el public sau privat, nu trece testul de bancabilitate, nu vine finanţarea, iar dacă nu vine finanţarea, nu se face proiectul", a explicat secretarul de stat.
Sorin Dinu, analist economic, spune că probabil referirea lui Biriş la acel PPP eşuat este la „celebrul parteneriat public-privat pentru tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov”. „Problema cu PPP ţine în România de costurile de realizare a bunului. Când mă duc la bancă şi îi spun că vreau să construiesc o autostradă care costă de trei ori mai mult decât în lumea mai bine organizată şi dezvoltată, banca va calcula IRR-ul, adică rata internă de rentabilitate a proiectului. Acesta trebuie să genereze valoare pentru acţionari”, a explicat „României libere” Dinu.
Analistul economic spune că mai este şi problema CFD-urilor, adică a contractelor pe diferenţe. „Acestea sunt acum la mare vogă la Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, alt proiect umflat cu pompa. Statul român încheie un contract cu partenerii din respectivul PPP, prin care se stabileşte un preţ de exercitare, ce garantează investitorilor nişte venituri. Dacă veniturile sunt mai mici decât preţurile de exercitare, statul completează veniturile până la respectivul preţ. Dacă veniturile sunt mai mari decât preţul de exercitare, diferenţa dintre preţurile de exercitare şi venituri ajunge la stat. Este un fel de nivelare a veniturilor pe termen lung, astfel încât să dea oarecare siguranţă”, spune Sorin Dinu.
Pe de altă parte, analistul economic explică faptul că în România „proiectele de fezabilitate sau studiile făcute pentru analiza cost-beneficiu nu sunt realizate ţinând cont de toate externalităţile. La infrastructură, veniturile nu vin doar din trafic, ci şi din dezvoltarea zonei. Aceasta prespune o corelaţie directă între calitatea infrastructurii şi atragerea de investiţii. Străine sau interne, private. De aceea se şi fac aceste CFD-uri”.
Conclzionând: PPP este un instrument scump, cu mai multe riscuri pe termen lung.
„Degeaba vorbeşti dacă nu ai bani”
Secretarul de stat Gabriel Biriş, care la bază este un avocat fiscalist de succes, a subliniat că, fără un fundament economic, nici un parteneriat public-privat nu se va concretiza. "Pe principiul american «money talks, bullshit walks» (adică: degeaba vorbeşti dacă nu ai bani – n.n.), cred că trebuie să ne uităm mult mai mult la fundamentele economice. Un parteneriat public-privat care nu are fundament economic nu se va concretiza”, a explicat Biriş.
Acesta atrage atenţia că „bancabilitatea se realizează prin asigurarea unui venit pentru acel parteneriat, care fie e obţinut din exploatare, fie este completat cu surse publice, astfel ca să se asigure un return-on-equity rezonabil. În lumea aceasta, pe proiectele mari, acest return-on-equity e undeva la 10% – 18% – 20%. Depinde de domeniu".
Aşadar cum încărcăm cu fundament economic PPP în România? Sorin Dinu arată că problema este dedublarea statului. „Cel care face aceste proiecte acţionează de exemplu prin CNADNR sau CFR. Ca să avem proiecte fundamentate economic, trebuie să revenim la problema administrativă a bugetului de stat ţintit spre proiecte concrete. Dar pentru aceasta trebuie o structură instituţională, cu un capital uman de calitate, care să ştie să facă aceste proiecte”, spune analistul economic.
O autostradă din România, explică acesta, are o durată de amortizare de 40 de ani. În acest răstimp nu trebuie făcute investiţii majore. „Nu faci o autostradă care se prăbuşeşte după cinci luni. Totul, de la proiectare până la execuţie, trebuie să fie sub control. Costurile se mai umflă şi din exproprierile terenurilor pe unde trece autostrada”, subliniază analistul economic.
Concluzia ar fi că, atunci când statul român face un parteneriat public-privat, edifică un nod de contracte extrem de tehnic, ce trebuie să îndeplinească nişte exigenţe rafinate în Occident multe decenii de lucru pe astfel de proiecte.
„Lucrarea trebuie să fie de calitate. Pe înţelesul omului: nu umbli cu goange. Dacă tu aranjezi parandărăt 20% şi banca finanţatoare vede că ai costul prea mare, bineînţeles că aceasta te trimite la plimbare”, explică Sorin Dinu.
”În tot ce facem, temelia e încrederea, care nu poate veni decât din profesionalism. Într-o bună măsură, profesionalistul sistemului public este afectat de politizarea excesivă. Deprofesionalizarea duce la ineficienţă. Cred că trebuie un pact. Când un funcţionar este pus politic, în momentul în care cel care l-a pus vine şi cere ceva, va trebui să dea. Aceasta este una dintre marile probleme ", a concluzionat Biriş.
