17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele Volkswagen: Scandalul emisiilor poate pune în pericol existenţa companiei

Preşedintele Volkswagen: Scandalul emisiilor poate pune în pericol existenţa companiei

Preşedintele desemnat al Volkswagen, Hans Dieter Poetsch, a avertizat conducerea grupului că scandalul emisiilor poate declanşa o criză existenţială pentru producătorul auto, el pledând pentru încrederea publică în pagini întregi de reclamă în presa germană, relatează Bloomberg, citat de Mediafax. 

Producătorul auto german trebuie să prezinte până miercuri un plan pentru eliminarea softului care reduce emisiile poluante ale motoarelor diesel în timpul testelor de laborator.

Poetsch a spus săptămâna trecută directorilor grupului că este sigur că grupul poate depăşi criza dacă va face suficiente eforturi, potrivit publicaţiei germane Welt am Sonntag.

Între timp, responsabilii cu finanţele VW evaluează efectul scandalului şi analizează posibile opţiuni avute la dispoziţie, dacă impactul financiar asupra rezervelor de numerar de 25 de miliarde de euro ale grupului va depăşi aşteptările, au declarat persoane apropiate situaţiei.

Volkswagen riscă înregistrarea unor costuri, amenzi şi despăgubiri uriaşe, după ce autorităţile de mediu din SUA au acuzat grupul, pe 18 septembrie, că a instalat intenţionat un software care reduce noxele automobilelor diesel doar în timpul testelor.

Grupul a confirmat că softul ilegal este instalat pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial şi a anunţat că va lansa o campanie de rechemări pentru eliminarea acestuia.

Dezvăluirile au dus la scăderea capitalizării de piaţă a VW cu circa 40%, la demisia directorului general Martin Winterkorn şi la acuzaţii penale în SUA şi Europa.

Departamentul financiar al grupului VW concepe un plan care să ţină cont de cele mai negative scenarii, inclusiv probleme financiare provocate de retrogradarea ratingului sau amenzi neaşteptat de mari, potrivit surselor.

Volkswagen ar putea amâna totodată unele dintre emisiunile de obligaţiuni pe termen scurt. Grupul a anunţat că nu va suspenda programele de finanţare prin emisiuni de obligaţiuni, dar că trebuie să le adapteze la condiţiile actuale. VW a precizat că nu anticipează riscuri pentru operaţiunile financiare.

Analiza internă a profilului de lichidităţi, în diverse scenarii, este o procedură standard pentru companii în perioadele dificile, dar în cazul VW scoate în evidenţă incertitudinile cu care se confruntă grupul.

Oficiali ai companiei şi numeroşi bancheri consideră că nivelul actual al lichidităţilor VW este suficient pentru a evita un deficit.

Volkswagen deţine în prezent lichidităţi de 21,5 miliarde de euro, iar suma va ajunge în curând la 25 de miliarde de euro datorită vânzării recente a unor participaţii la divizia financiară LeasePlan şi la compania japoneză Suzuki.

Unii analişti, cum sunt cei ai Credit Suisse, au avertizat însă că suma ar fi insuficientă.

Ca măsură preventiuvă, divizia de finanţare a VW, VW Financial Services, a blocat angajările, până la sfârşitul acestui an. Fabrici ale VW din Germania şi Mexic au redus totodată schimburile de lucru, ca reacţie la aceste evoluţii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă