12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPrețul unei călătorii cu autobuzul ar putea crește

Prețul unei călătorii cu autobuzul ar putea crește

Prețul unei călătorii cu mijloacele de transport în comun din Capitală ar putea crește cu 50 de bani, informează Digi 24.

Conducerea regiei bucureştene de transport public spune că au crescut din nou cheltuielile şi propune creşterea cu 50 de bani a tarifului unei călătorii, în condițiile în care actualul preţ, de 1,3 lei, nu a mai fost modificat de 7 ani.

”Este vorba despre o propunere de-a noastră, un proiect în atenţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, a spus directorul general RATB Vicențiu Daniel Antonescu. 

Citește și: Care sunt proiectele RATB pentru 2015

Proiectul prevede şi că pensionarii vor avea gratuitate absolută între orele 9 şi 15. Pentru călătoriile din afara acestui interval, vor primi lunar un card cu echivalentul a 90 de bilete. Dacă depăşesc această limită, trebuie să plătească.

”Nu vom aproba modificarea planului tarifar actual. În momentul în care vom vedea măsuri concrete pentru creşterea eficienţei activităţii, în momentul în care vedem îmbunătăţirea calităţii acestuia putem discuta”,a precizat viceprimarul Capitalei Cornel Pieptea. 

În medie, RATB încasează zilnic 440.000 de lei din reîncărcarea cardurilor de călătorie. Însă statisticile regiei spun că, în fiecare zi, dintr-un milion de călători, între 50% şi 75% nu plătesc. Mulţi bucureşteni spun că tariful este deja prea mare.

„Mi se pare cam mare mărirea. Era mai acceptabilă cu 10 sau 20 de bani. Dacă este aşa de mare poate o să meargă mai mulţi fraudulos.”, e de părere un bucureștean.

În acelaşi proiect care are nevoie de aprobarea Consiliului General, RATB mai include în planurile sale de eficientizare a activităţii cumpărarea a 500 de autobuze noi şi producerea a 10 tramvaie moderne în propria uzină.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă