14.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialPrima TV a intrat în INSOLVENȚĂ

Prima TV a intrat în INSOLVENȚĂ

Televiziunea generalistă Prima TV a intrat în insolvenţă, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea de deschidere a procedurii generale împotriva debitorului şi a desemnat administratorul judiciar, informează Mediafax.

Dosarul prin care societatea Prima Broadcasting Group SRL, care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii Prima TV, a cerut deschiderea procedurii de intrare în insolvenţă a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă, pe 6 august.

Materia procesului este “faliment”, iar obiectul este “cererea debitorului art. 66 din Legea nr. 85/2014 rep. cf. disp. art. 114 indice 22 alin 1 din ROIJ”. Primul termen în acest dosar a fost stabilit iniţial pe 3 septembrie, însă, pe 19 august, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată.

Citește și: Prima TV ar putea să intre în insolvență

Dosarul a fost judecat pe 19 august, iar judecătorul a admis cererea debitorului SC Prima Broadcasting Group SRL. “În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”, instanţa a decis deschiderea procedurii generale împotriva debitorului.

Instanţa a stabilit următoarele termene limită, în cadrul procedurii: “a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la Încheierea de deschidere a procedurii – 15 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 05.10.2015; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 26.10.2015; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 20.11.2015; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 30.10.2015”.

Totodată, instanţa a desemnat societatea SMDA Insolvency SPRL ca administrator judiciar provizoriu, “care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 3.000 lei din averea debitorului”.

Pe de altă parte, un alt dosar înregistrat de Prima Broadcasting Group SRL la Tribunalul Bucureşti pe 6 august are ca obiect “suspendare executare cerere de suspendare provizorie a executărilor silite”. În acest dosar nu a fost stabilit încă un termen de judecare.

Asociatul unic al societăţii Prima Broadcasting Group SRL, care deţine licenţa Prima TV, este Graffiti Red SRL, care, la rândul său, are următorii asociaţi: Graffiti Marketing and Multimedia Holding SA – 95% şi Diana Toboşaru – 5%. Asociatul unic al Graffiti Marketing and Multimedia Holding SA este Cristian Burci, potrivit site-ului Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Omul de afaceri Cristian Burci deţine televiziunea Prima TV de la sfârşitul anului 2013, când a preluat-o de la grupul german de media ProSiebenSat.1, potrivit unui anunţ făcut de această companie pe 23 decembrie 2013 şi citat la momentul respectiv de broadbandtvnews.com.

Conform sursei citate, ProSiebenSat.1 a vândut la momentul respectiv şi televiziunea Kiss TV şi radiourile Kiss FM, Magic FM, One FM şi Rock FM, pe care le deţinea pe piaţa audiovizualului din România, companiei Antenna Group din Grecia.

Cele mai citite

Cazurile AEGEK și SIVECO, aproape să îngroape ministerul lui Adrian Câciu! Guvernul scoate de la saltea 300 de milioane de lei

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de Adrian Câciu, se confruntă cu posibilitatea un blocaj financiar semnificativ din cauza unei serii de sentințe...

Putin avertizează Occidentul „să nu se joace cu focul” permițând Ucrainei să folosească armele primite în atacuri în interiorul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat marţi Occidentul că membrii NATO din Europa se joacă cu focul prin propunerea de a permite Ucrainei să...

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. se plânge că a fost exclus din dezbaterea televizată Biden-Trump

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. s-a plâns organismului responsabil de buna desfăşurare a campaniei electorale că a fost exclus din dezbaterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă