10 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialProfit de peste 10 mil euro pentru Grupul Garanti România, în prima...

Profit de peste 10 mil euro pentru Grupul Garanti România, în prima parte a anului

Grupul Garanti România a înregistrat un profit net consolidat de 10,6 milioane de euro în primele trei luni din 2014, o creștere cu 7,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și venituri nete consolidate de 34,2 milioane euro. Totodată, activele totale s-au ridicat la 1,96 miliarde euro, o creștere cu 15,6 % față de perioada similară din 2013.

Garanti Bank, parte a Grupului financiar, a înregistrat la sfârșitul lunii martie 2014 un profit net de 9,2 milioane euro, o creștere cu 8,9% în comparație cu primul trimestru din 2013 și venituri nete în valoare de 28,2 milioane euro.

Instituțiile non-financiare din cadrul Grupului și-au continuat, de asemenea, dezvoltarea sustenabilă și au înregistrat profit. Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA) a avut profit net de 0,6 milioane euro, Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) 0,6 milioane euro și Garanti Credite Ipotecare (marca sub care funcţionează Domenia Credit IFN SA) 0,2 milioane euro. În luna martie 2014, Garanti Bank și Garanti Credite Ipotecare au anunțat inițierea procedurilor oficiale pentru fuziunea celor doua companii în România, finalizarea acestora fiind estimată până la sfârșitul anului în curs.

"Rezultatele obținute în primul trimestru din 2014 se datorează atenției deosebite pe care o acordăm nevoilor clienților noștri și eforturilor pe care le facem pentru a veni întotdeauna în întâmpinarea acestora cu produse și servicii utile. Am reușit astfel, încă o dată, să înregistrăm rezultate peste media pieței și să creștem pe toate segmentele de business”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Grup Garanti România.

În primele trei luni ale anului 2014, volumul total de credite al Garanti Bank s-a ridicat la 1,14 miliarde euro, o creștere cu 9,8% față de perioada similară a anului trecut. Toate liniile de business (retail, IMM-uri și corporate) au înregistrat creșteri în ceea ce privește împrumuturile acordate, menținând un portofoliu echilibrat între clienții din segmentul comercial și cei din segmentul retail. În același timp, volumul depozitelor a înregistrat o creștere cu 33,2% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În acest moment, Garanti Bank are prezență națională prin 78 de agenții. Numărul bancomatelor inteligente a ajuns la 287, o creștere de 16,7% în comparație cu primul trimestru din 2013, fiind cea mai extinsă rețea de ATM-uri inteligente din țară.

În primele trei luni ale anului 2014, Turkiye Garanti Bankasi AS, banca mamă a Garanti Bank, a înregistrat un profit net neconsolidat de 760,33 milioane lire turcești (260,81 milioane euro). Valoarea activelor totale ale Garanti s-a ridicat la 201,69 miliarde lire turcești (69,18 miliarde euro), în timp ce contribuția la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite (cash și non-cash) în valoare de 155,44 miliarde lire turcești (53,32 miliarde euro).

Cele mai citite

Corabia Piraților Beach Club Avrig – tărâmul exotic cu atracții estivale

Comunicat de presă 14 mai 2024 Vara își intră tot mai serios în drepturi iar iubitorii de momente de relaxare specifice acestui anotimp trebuie...

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...
Ultima oră
Pe aceeași temă