15.7 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialProtest la Lufthansa. Piloții întră în grevă, de marți. Vor fi afectate...

Protest la Lufthansa. Piloții întră în grevă, de marți. Vor fi afectate zborurile de lung curier

Și zborurile Lufthansa vor fi afectate de proteste. Piloţii vor intra în grevă, marţi, pe aeroportul din Frankfurt, aceasta fiind a patra mişcare de acest tip în mai puţin de două săptămâni, care se va concentra pe zborurile de lung curier, informează Mediafax.

După o mişcare socială a piloţilor Air France luni, greva de la Lufthansa va afecta zborurile de lung curier cu plecare şi sosire la Frankfurt şi efectuate cu avioane Airbus A380, A330, A340 şi Boeing B747, în intervalul orar 09.00-17.00 (10.00-18.00 ora României), a anunţat un comunicat emis luni de sindicatul piloţilor Cockpit, aflat în conflict cu conducerea grupului german în legătură cu regimul de prepensionare.

Citește și: Proteste la Tarom. Mai multe curse anulate

După eşecul negocierilor la sfârşitul lui august, Cockpit a organizat deja trei greve de mai multe ore care au condus la anularea a 475 de zboruri în total, care asigurau în special legături interne şi europene. Ultima a avut loc la 10 septembrie la Munchen.

Citește și: Grevă la Air France. Compania anulează 50% din zborurile de luni

Pasagerii fiind în general informaţi cu suficient timp înainte, aceste greve nu au generat haos în aeroporturi. Ele costă însă scump compania, ale cărei conturi au fost deja afectate în acest an de o pierdere de 60 de milioane de euro generată de o mişcare socială de trei zile în aprilie.

Cele mai citite

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

România, a doua cea mai mare creștere a intenției de vot la europarlamentare

România a înregistrat a doua cea mai mare creştere a intenţiei de vot la alegerile europene din acest an faţă de 2019, după Cehia,...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă