10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRafinăria Petrobrazi a fost modernizată cu 600 de milioane de euro

Rafinăria Petrobrazi a fost modernizată cu 600 de milioane de euro

Procesul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi s-a încheiat după o serie de investiţii în valoare de 600 milioane de euro, începute în urmă cu patru ani.

"Principalul obiectiv al procesului de modernizare a fost creşterea competitivităţii. OMV Petrom poate acum procesa întreaga producţie de ţiţei din România într-o singură rafinărie", se arată într-un comunicat al companiei, potrivit Mediafax.

În urma modernizării, rafinăria consumă cu 25% mai puţină electricitate faţă de anul 2009, iar capacitatea anuală de prelucrare a ţiţeiului a scăzut de la 4,5 milioane tone la 4,2 milioane tone.

De asemenea, Petrobrazi va putea produce anual 1,5 milioane tone de motorină, faţă de 900.000 tone în 2009. Motorina şi kerosenul vor avea o pondere de până la 45% în structura de produse obţinute la Petrobrazi.

"Creşterea ponderii motorinei în producţia rafinăriei Petrobrazi ne va ajuta să răspundem mai bine cererii de pe piaţa din România. În trecut, la momentul proiectării rafinăriei, consumul de benzină era mai ridicat decât cel de motorină, însă în ultimii ani, acest trend a fost inversat", a declarat în comunicat Neil Anthony Morgan, membru al directoratului OMV Petrom şi responsabil cu activitatea de rafinare şi marketing, mai arată sursa citată.

Petrobrazi este singura rafinărie funcţională a OMV Petrom. Compania mai are o unitate de prelucrare a ţiţeiului, Arpechim, care este închisă.

OMV Austria deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei, are 20,64%, Fondul Proprietatea 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă