12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRegia de termoficare are datorii moștenite de la o instituție la alta....

Regia de termoficare are datorii moștenite de la o instituție la alta. 24.000 de tone de apă caldă se pierd zilnic în București

Cu RADET și Elcen în insolvenţă, bucureștenii nu vor tremura poate de frig în această iarnă pentru că se apropie alegerile, iar datoriile existente vor fi din nou rostogolite.

Sistemul după care e gândită termoficarea în Capitală produce pierderi uriașe, au declarat, pentru „România liberă”, surse din domeniu. Singura care a acoperit o parte dintre acestea e Primăria Capitalei. Din 657 de milioane de lei, conform deconturilor, s-au plătit 451 de milioane de lei subvenţie, a declarat primarul general Gabriela Firea, conform Agerpres. În rest, abur pe toate fronturile. Se vehiculează un munte de cifre. Primăria Generală  a co-mandat un audit la RADET, dar oricum administratorul judiciar al regiei insolvente, respectiv avocatul Gheorghe Piperea, a anunțat că va intra în scriptele entităţii. „Suntem în faza incipientă, în care ne asigurăm de continuarea activităţii, în așa fel încât să nu fie afectată populaţia Bucureștiului. Urmează niște rapoarte, unul la 20 de zile și altul la 40 de zile, în legătură cu situaţia regiei și apoi chestiunile complicate: verificarea creanţelor, analiza posi-bilităţii de a avea o reorganizare”, a declarat Gheorghe Piperea pentru „România liberă”.

Toată lumea are datorii imense la toată lumea

Noutatea este că Electrocentrale (ELCEN) București trebuie să plătească Transgaz 7,87 milioane de lei, pentru transportul gazelor naturale aferente lunii aprilie 2016, potrivit unei hotărâri publicate de Tribunalul București pe 5 octom­brie. Dar lanţul complet al datoriilor RADET-Elcen-Distrigaz Sud Reţele-Transgaz mai are o verigă.

Citiţi continuarea textului în ediţia de joi a ziarului România Liberă, disponibilă la toate punctele de difuzare a presei din țară!

Cele mai citite

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă