18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialAdio biletelor de tren ieftine Regiotrans

Adio biletelor de tren ieftine Regiotrans

Regiotrans SRL a anunțat, luni după-masă, că își întrerupe activitatea pe o perioadă nedeterminată fără, însă, a specifica motivele din spatele acestei decizii. Regiotrans este implicată în dosarul mitelor de la CFR, iar omul de afaceri Costel Cosmana, care controla Regiotrans, s-a sinucis. 

 ”Stimați călători, 

REGIOTRANS SRL este obligată să întrerupă activitatea de transport feroviar de călători, începând cu data de 17.03.2015 și până la o dată pe care o vom comunica în timp util. Vă asigurăm că întreprindem toate diligențele necesare în vederea înlăturării acestui inconvenient. 

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. 

Conducerea SC Regiotrans SRL”, se arăta în mesajul companiei.

Compania a fost implicată în dosarul CFR, în urma căruia șefa Serviciului Urmărire Transporturi din CFR Estrella Ştefănescu şi omul de afaceri Iorgu Ganea au fost arestaţi preventiv, prin decizia Tribunalului Bucureşti, în dosarul privind favorizarea la licitaţii a unor firme de transportul feroviar, printre care şi Regiotrans.

Citește și: EXCLUSIV. INTERCEPTĂRI din dosarul ”Mită la CFR”. Directoarea Estrella Ștefănescu: ”Orice vorbeşti, orice, e înregistrat, stocat”

În 2011, directorul Regiotrans, la solicitarea Estrellei Ștefănescu, s-a ocupat de efectuarea reviziei la autoturismul proprietate personală a funcţionarului, la o firmă din Brașov. În această perioadă, Estrella Ștefănescu s-a întâlnit cu Costel Comana, în secret, la sediul Regiotrans și RC-CF Trans.

Citește și: Primele arestări în dosarul ”Mită la CFR Călători”

În aceeaşi cauză, se fac acte de urmărire penală şi faţă de SC Regiotrans SRL Braşov, pentru utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, Florin Hădărean directorul firmei, pentru complicitate la dare de mită, şi Gheorghe Valentin Ciapraz, pentru complicitate la dare de mită.

De asemenea, Omul de afaceri Iorgu Ganea, reprezentant al SC Regiotrans, a fost reţinut, pentru două infracţiuni de dare de mită, dintre care una în formă continuată (nouă acte materiale), folosirea în mod direct şi indirect de informaţii care nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii unor foloase pentru sine sau pentru altul şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Citește și: Autopsia confirmă că milionarul Costel Comana s-a sinucis

Omul de afaceri Costel Comana, care controla societatea Regiotrans şi era anchetat într-un dosar de corupţie, s-a sinucis în toaleta unui avion, acum două săptămâni jumătate. 

Cele mai citite

Marijuana la borcan. DIICOT a descoperit o cultură de canabis într-un apartament din București

Din ancheta efectuată de DIICOT în perioada octombrie 2023 - aprilie 2024, s-a constatat că individul în cauză a inițiat și a dezvoltat o...

Alegerea Care Controlează Viitorul Copilului

Una dintre primele și cele mai importante decizii pe care le iau părinții după nașterea unui copil este modul în care vor hrăni...
Ultima oră
Pe aceeași temă