10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia, pe locul 5 în topul economiilor din regiune

România, pe locul 5 în topul economiilor din regiune

România s-a menţinut locul 5 în clasamentul Deloitte care analizează companii din Europa Centrală şi de Est. Țara noastră a intrat în acest clasament cu 42 de firme, cu şapte mai multe faţă de ediţia precedentă a clasamentului, scrie Mediafax.

Cele 42 de companii din România incluse în clasamentul Deloitte au venituri totale de 43 miliarde de euro, în creştere cu 10,2% comparativ cu anul 2013.

Clasamentul realizat de Deloitte analizează 500 de companii, 50 de bănci şi 50 de firme de asigurări din 18 ţări din Europa Centrală şi de Est şi Ucraina din punct de vedere al veniturilor cumulate în 2013.

"Cea mai spectaculoasă ascensiune a înregistrat-o Ford România, care a urcat 258 de poziţii, până pe locul al 170-lea", potrivit unui comunicat al Deloitte.

Companiile din sectorul energetic din România ocupă locul principal în acest clasament, cu OMV Petrom pe primul loc.

Pe locul al doilea este Automobile Dacia, care a înlocuit Rompetrol Rafinare. Kaufland ocupă locul al patrulea, în timp ce Renault, pe locul al optulea anul trecut, a ieşit din Top 500.

Ford Romania ocupa locul al nouălea în Top 10 companii româneşti incluse în clasamentul realizat de Deloitte.

Sectorul energetic românesc a cumulat venituri de 19,1 miliarde de euro, fiind urmat de firme din industria bunurilor de consum şi transporturi, cu 12,1 miliarde de euro. Companiile din industria prelucrătoare au avut venituri totale de 8,1 miliarde de euro, iar sectorul de tehnologie, media şi telecomunicaţii au cumulat venituri de 2,3 miliarde de euro.

"Dacă sectorul arată provocator pe termen mediu, perspectivele pe termen lung atrag atenţia asupra nevoii de investiţii concentrate. Rolul autorităţilor este esenţial în această privinţă, mai ales pentru a se asigura un echilibru între nevoia de a atrage investiţii, a soluţiona cerinţele privind emisiile de carbon, a îndeplini planurile legate de eficienţa energetică şi accesibilitate", a declarat într-un comunicat Farrukh Khan, Partener Audit şi Coordonator Sector Energie & Resurse Deloitte Europa de Est.

În clasamentul din acest an, România are acelaşi număr de bănci (şase) şi companii de asigurări (patru) ca în 2013. Cu active totalizand 51,1 miliarde de euro, sectorul bancar a înregistrat o scădere uşoară faţă de 2013, când suma activelor a fost de 52,1 miliarde de euro. Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania au consemnat cele mai mari creşteri, iar Banca Comercială Română s-a menţinut pe primul loc.

Pe ansamblu, toate cele 500 de companii incluse în clasamentul Deloitte au înregistrat în 2013 venituri cumulate de 712 miliarde de euro, în scădere cu 0,4% faţă de 2012, mai scrie sursa citată.

Companiile din regiune au înregistrat, în medie, stagnarea afacerilor, faţă de creşterea de 3,3% din anul precedent. Pentru al treilea an consecutiv, numărul companiilor care au raportat venituri în scădere a crescut.

De semenea, jumătate din companii au raportat scăderi ale veniturilor. Sectorul imobiliar a consemnat cea mai puternică scădere, de 15,7%, industria prelucrătoare a crescut cu 2,9%, sectorul bunurilor de larg consum a urcat cu 1,1%, iar companiile din media şi telecomunicaţii au coborât cu 4,9%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă