11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialRomânia se bate cu Italia pentru piața Bulgariei

România se bate cu Italia pentru piața Bulgariei

România a devenit în primul trimestru din acest an al doilea cel mai mare exportator din Uniunea Europeană pe piața din Bulgaria. Cu exporturi în valoare de 453 de milioane de euro în țara vecină, România a reușit să treacă în fața Italiei din acest punct de vedere, arată statisticile Institutului Bulgar de Statistică.

Primul loc din punct de cedere al valorii exporturilor realizate de statele membre UE în țara de la sud de Dunăre este ocupat de Germania, cu aproape 715 milioane de euro. Italia, situată anterior pe locul doi, a avut în primele trei luni ale acestui an exporturi în valoare de numai 452 de milioane de euro, fiind devansată astfel de țara noastră.

[image image-id=”485835″ height=”400″ width=”400″ image-title=”Exporturi”]

În schimb, România se situează pe locul trei din punct de vedere al valorii importurilor pe care le face din Bulgaria. Agenții economici din țara noastră au importat din Bulgaria mărfuri în valoare de aproape 374 de milioane de euro în primul trimestru din an. În același timp, Germania a importat mărfuri în valoare de 654 milioane de euro. De asemenea, Italia a făcut importuri din Bulgaria în valoare de 497 de milione de euro în perioada analizată.

[image image-id=”485836″ height=”400″ width=”400″ image-title=”Importuri”]

În aceste condiții, România are cea mai bună balanță comercială cu Bulgaria (din punctul de vedere al țării noastre – n.r.) din rândul statelor menționate până acum. Țara noastră beneficiază de un excedent comercial de 79,61 milioane de euro, în timp ce excedentul comercial al Germaniei cu Bulgaria este de numai 60,84 milioane de euro. Pe de altă parte, Italia înregistrează un deficit comercial de aproape 45 de milioane de eruo în privința relațiilor comerciale cu Bulgaria.

[image image-id=”485834″ height=”400″ width=”400″ image-title=”Balanța”]

Nu trebuie omis însă faptul că deși cele mai însemnate relații comerciale ale Bulgariei sunt cele cu statele membre UE (luate împreună – n.r.), vecinul de la sud de Dunăre are strânse relații economice și cu Federația Rusă. În acest context, deși în scădere cu 33%, cele mai mari importuri ale Bulgariei sunt cele din Rusia, cu un cuantum de 775 de milioane de euro. Astfel, și cel mai mare deficit comercial al Bulgariei este înregistrat tot cu Rusia: 650 de milioane de euro în primele trei luni din acest an.

[image image-id=”485837″ height=”400″ width=”400″ image-title=”Balanța”]

Cele mai citite

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă