14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialRomânia și Bulgaria vor avea o magistrală de gaz pe sub Dunăre

România și Bulgaria vor avea o magistrală de gaz pe sub Dunăre

România și Bulgaria vor fi interconectate printr-o magistrală de gaze, al cărei tronson pe sub Dunăre va fi construit de o firmă austriacă, informează agenția RADOR.

Conducerile operatorilor de gaze din Bulgaria și România, Bulgartransgas și Transgaz România, au semnat cu compania austriacă Habau PPS Pipeline Systems SRL acordul pentru construirea tronsonului subacvatic pe sub fluviul Dunărea al interconectorului de gaze dintre cele două ţări.

Valoarea construcţiei este de 8,9 milioane de euro. Termenul reglementat pentru executarea contractului este de 119 zile.

Ministrul bulgar al Energiei, Temenujka Petkova, a subliniat că au mai rămas de construit doi kilometri până când Bulgaria îşi va atinge scopul de a avea primul interconector din istoria sa. Temenujka Petkova a calificat construirea ultimilor kilometri ca fiind cel mai dificil proiect.

Potrivit oficialului bulgar, prin realizarea interconexiunii dintre cele două state se demonstrează că diversificarea surselor de gaze pentru Bulgaria nu rămâne doar o dorinţă, ci devine o realitate. Ea a subliniat faptul că este important să se accentueze asupra diversificării surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, aceasta fiind una dintre cele mai importante priorități ale guvernului bulgar în domeniul energiei.

Ministrul energiei a menţionat că după construirea interconectorului dintre Bulgaria și România, va fi deschisă o nouă pagină în domeniul energetic bulgar privind sectorul gazelor naturale. Petkova a afirmat că unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Energetice Europene este legat de construirea unei interconexiuni între ţări, având infrastructura necesară pentru a permite realizarea principiului securității aprovizionării și condiţii pentru mediul concurențial.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Armata Română deschide o nouă campanie de recrutare

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a început o nouă campanie de recrutare pentru soldați și gradați profesioniști. Aceasta este a doua campanie de acest tip din...

Ce spune Mugur Isărescu despre un nou mandat la BNR. Este cel mai longeviv guvernator din lume

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că în cazul în care i se va propune de către Parlament un nou...

Proliferarea în mediul online a imaginilor cu abuzuri sexual asupra copiilor, creștere alarmantă

Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător s-a accentuat în primul trimestru al...
Ultima oră
Pe aceeași temă