9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialRus vrea să aducă firmele din subordinea MT pe profit

Rus vrea să aducă firmele din subordinea MT pe profit

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, consideră că este anormal ca firmele din subordinea sa să înregistreze pierderi și spune că şi-a propus să aducă toate aceste companii pe profit. Rus a declarat că are experienţă în business, iar educaţia sa în acest domeniu este una nemţească.

„Obiectivul meu este de a aduce fiecare companie din Ministerul Transporturilor pe profit, dat fiind faptul că extrem de multe dintre ele sunt pe pierderi, lucru anormal cu dotările pe care unele le au – multe nu le au şi trebuie îmbunătăţite -, şi este anormal în contextul economic actual. (…) Într-o piaţă concurenţială este extrem de complicat să exişti câtă vreme nu funcţionezi pe profit”, a afirmat marţi Rus, în cadrul unei scurte declaraţii de presă susţinută la Aeroportul Otopeni.

Oficialul a avut întâlniri cu reprezentanţii Aeroclubului Român, Autorităţii Aeronautice Române şi Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, în cadrul unui program de vizite care vizează toate companiile din subordinea instituţiei.

În subordinea Ministerului Transporturilor funcţionează şi CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, Metrorex, Tarom, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, Autoritatea Navală Română.

Rus a arătat că adiţional măsurilor interne este nevoie şi de acţiuni suplimentare pentru atragerea de finanţări pe termen mediu şi lung, iar în acest sens a avut deja o serie de discuţii "extrem de solide" cu reprezentanţii BEI, BERD, CE şi FMI.

"Eu experienţă de business am, educaţia pe partea aceasta este una nemţească, mai degrabă. (…) Cred că mă pricep la câte ceva şi voi reuşi împreună cu colegii mei care conduc aceste companii să le punem pe picioare", a afirmat Rus.

Ministrul Transporturilor a mai spus că a fost stabilită o comisie, condusă de premier, care să "repună în viaţă", în condiţii funcţionale, OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă la companiile publice.

Rus a adăugat că Ministerul Transporturilor are cele mai multe companii care trebuie aduse în situaţia de a avea un management performant, care să înţeleagă şi să susţină exigenţele specifice unei economii de piaţă.

În mandatul predecesorului său la conducerea ministerului, Dan Şova, au fost schimbaţi managerii privaţi ai mai multor companii din subordinea instituţiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă