10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialSe fac planurile pentru o autostradă între Timișoara și Belgrad

Se fac planurile pentru o autostradă între Timișoara și Belgrad

Ministrii Transporturilor din România și Serbia vor stabili până la 1 septembrie asupra unui plan optim pentru finanțarea unei autostrăzi între timișoara și Belgrad, cu lungimea de aproximativ o sută de kilometri. Acordul a fost convenit joi l Belgrad, în timpul vizitei premierului Victor Ponta în țara vecină, potrivit Mediafax.

Ponta şi Vucic au discutat despre necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor economice bilaterale, dezvoltarea infrastructurii fiind o necesitate în acest scop.

"Una din ideile principale a fost aceea de a avea până la 1 septembrie din partea celor doi miniştri o situaţie foarte clară referitoare la o autostradă, un drum rapid între Timişoara şi Belgrad, care sunt costurile, care este modul de finanţare. Împreună putem să dezvoltăm asemenea proiecte de infrastructură, care nu au mai fost făcute între România şi Serbia, cred, de 40 sau 50 de ani", a declarat Ponta, potrivit sursei citate.

Vucic a precizat că autostrada ar urma să aibă o lungime de circa 100 kilometri şi a subliniat că Serbia are probleme de finanţare, având în vedere datoria sa publică.

Premierul sârb a remarcat, de asemenea, importanţa interconectării energetice a celor două ţări.

Cei doi premieri au discutat cu acest prilej şi despre proiectele care pot fi dezvoltate din fonduri europene în cadrul Strategiei Dunării.

Premierul Victor Ponta se află în Serbia în vizită oficială.

Ideea unei autostrăzi care să lege Belgradul de timișoara nu este deloc una nouă. Despre acest proiect de infrastructură, menit să lege România de Bulgaria se vorbește de mulți ani, chiar dinainte de 2010.

Viceprim-ministrul sârb Božidar Đelić declara la acea vreme (anul 2010 – n.r.), la Bucureşti, după o întrevedere cu premierul Emil Boc, că a propus construirea unei autostrăzi care să facă legătura între România şi Serbia. De atunci însă nimic nu s-a materializat și ideea proiectului a fost reluata ocazional cu același rezultat – nu s-a făcut nimic concret.

Concret, ideea acestui proiect datează din anul 2007, când preşedintele de atunci al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a avut o întrevedere cu şeful statului sârb, Boris Tadici, cu care a discutat, printre altele, despre construirea unei autostrăzi care să lege oraşele sârbeşti Belgrad şi Novi Sad şi care să ajungă până la Timişoara.

Cotidianul Nepszabadsag scria în 2007 că Ungaria, Serbia şi România fac planuri pentru construirea unei noi autostrăzi care să unească nord-estul Serbiei şi sud-vestul României cu Ungaria. Ambiţiosul proiect ar fi fost iniţiat de agenţia din Serbia a Institutului pentru Transporturi (CIP) şi era sprijinit de Magyar Kozut, o companie ungară de stat care se ocupă de reabilitarea drumurilor în ţinutul Csongrad, din sudul ţării.

Compania de Autostrăzi din România a declarat însă, în octombrie 2007, că nu a fost informată cu privire la proiectul construirii unui autostrăzii internaţionale care să unească nord-estul Serbiei şi sud-vestul României cu Ungaria.

Subiectul a fost reluat și în 2012, în timpul unei vizite la Bruxelles a fostului ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare. Fostul ministru a discutat atunci despre revizuirea proiectelor cuprinse în Reţeaua Trans-europeană de Transport TEN-T.

Autostrada Timişoara – Stamora Moraviţa, ce urma să se lege cu cea realizată de sârbi de la Belgrad până la graniţă, a fost inclusă în proiectele importante europene în domeniul transportului rutier. Odată cu introducerea autostrăzii Belgrad – Timişoara în programul TEN-T se deschidea accesarea de fonduri europene şi pentru această rută, scria tion.ro în anul 2012.

Nici în 2013 subiectul nu a fosta bandonat, chiar dacă autoritățile din cele două state nu au făcut nimic concret pentru el. Anul trecut, autoritățile se pregăteau să reia documentaţia proiectului pentru construcţia unei porţiuni a Coridorului 11, de la Belgrad, peste Panciova şi Vârşeţ, până la Timişoara, potrivit Radioteleviziunii Voivodinei (RTV), citată de adevărul.ro.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă