13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Bucureștenii din Sectoarele 2, 3 și 4 au rămas fără apă...

UPDATE. Bucureștenii din Sectoarele 2, 3 și 4 au rămas fără apă caldă. Precizările Gabrielei Firea și acuzațiile ELCEN

UPDATE 15:40. Preşedintele PSD Liviu Dragnea consideră că soluţia trebuie găsită de guvern şi Ministerul Energiei şi nu exclude ca situaţia să fie de fapt o răzbunare politică.

“Mi se pare absolut inadmisibilă atitudinea guvernului şi a Ministerului Energiei faţă de această problemă. Nu am indicii dar sunt din ce în ce mai puţin convins că este o coincidenţă. Este posibil să fie un fel de represalii ale guvernului faţă de faptul că Gabriela Firea a câştigat Bucureştiul.”

UPDATE 14.30. Acuzaţiile aduse de RADET reprezintă o încercare de a pune presiune pe Consiliul de Administraţie al ELCEN pentru ridicarea popririi de pe conturile regiei, care a fost instituită în urma unei decizii a instanţei, informează producătorul de energie termică printr-un comunicat remis, joi Agerpres. 

Aceştia subliniază, de asemenea, că oprirea celor 75 de puncte termice ale RADET Bucureşti din sectorul 2 al Capitalei a fost una voluntară, fără să existe o avarie în sistem care să determine acest lucru, şi că revizia centralei Bucureşti Sud face parte din programul anual de revizii, program stabilit de comun acord cu RADET, încă din luna ianuarie a acestui an şi gândit astfel încât consumatorii din Capitală să nu fie afectaţi şi să nu existe întreruperi ale furnizării apei calde. 

“Deşi centrala Bucureşti Sud (CET Sud), centrală aparţinând ELCEN, a fost oprită pentru revizie, transferul către CET Progresu nu are de ce să afecteze locuitorii bucureşteni racordaţi la sistemul centralizat de încălzire, deoarece Bucureşti Progresu are capacitatea de a asigura apă caldă pentru populaţia sectoarelor 2, 3 şi 4 din Capitală. Starea de degradare a reţelelor de distribuţie ale RADET Bucureşti nu este culpa ELCEN şi ne delimităm de orice acuzaţii făcute de reprezentanţii regiei în acest sens”, se menţionează în comunicat. 
 

UPDATE 14.10. Primarul general ales al Bucureştiului, Gabriela Firea, a cerut reprezentanţilor ELCEN să nu mai închidă două CET-uri simultan pentru revizii şi reparaţii şi să deblocheze conturile RADET pentru ca reperaţiile să se poată face simultan de către ambele companii.

“Am luat legătura cu reprezentanţii ELCEN şi le-am spus că nu este normal să se închidă două CET-uri atât de mari, SUD şi GROZĂVEŞTI, şi să se facă reviziile simultan. Ei spun, însă, că presiunea este normală şi nu înţeleg de ce nu ajunge la populaţie.

Niciodată nu s-au mai oprit simultan două CET-uri atât de mari cum se întâmplă acum. Fac apel la ELCEN, care a blocat condurile RADET din cauza datoriilor mari, să deblocheze sumele necesare pentru reparaţiile RADET-ului pentru că altfel până la 27 iunie se vor face revizii ELECEN şi apoi vor începe reparaţiile la RADET.

I-am rugat pe reprezentaţii ELCEN să urgenteze lucrările şi să se lucreze pe rând la câte un CET pentru că nu e normal să se închidă simultan două CET-uri atât de mari.

Mă voi întâlni şi astăzi cu reprezentanţii celor două companii pentru a găsi soluţii pentru remedierea problemelor.”

———————————————-

Zeci de mii de bucureșteni din sectoarele 2,3 și 4 rămân fără apă caldă, din cauza unei revizii anuale, la CET SUD. RADET dă vina pe ELCEN. Criza poate dura până pe 26 iunie, când se va încheia revizia. 

Directorul RADET a declarat, la Digi 24, că CET SUD a intrat în revizie tehnică, iar apa se furnizează de la CET Progresul. Distanța este foarte mare și pierderile sunt foarte mari, iar dacă se va introduce o presiune mai mare se poate ajunge la o catastrofă și apa caldă se va opri în toată Capitala. Numai că RADET are conturile poprite, iar din această cauză nu se pot face reparații. 

Elena Ungureanu, purtător de cuvânt al ELCEN transmite că este nevoie ca Primăria generală, ELCEN și RADET să se pună la masa tratativelor pentru a găsi o soluție. ”Noi avem capacitate să asigurăm apă caldă pentru toți bucureștenii dar nu putem livra la presiunea de care este nevoie pentru că rețeaua este făcută ciur. Poprirea pe conturi este o decizie a instanței pentru o datorie de 250 de milioane de lei din 2008. ELCEN nu este producător de gaz, ci cumpără gazul de la producători și suntem presați de ei”. 

Ungureanu susține că nu trebuie panicați bucureștenii că nu vor ava apă caldă în următoarele două săptămîni.

3,9 miliarde de lei are de recuperat ELCEN de la RADET.

“Situaţia opririi furnizării apei calde intervine după ce, în cursul săptămânii trecute, ELCEN a oprit funcţionarea CET Sud pentru efectuarea lucrărilor anuale de revizie. Alimentarea consumatorilor deserviţi de către această centrală, respectiv locuitorii sectoarelor 2, 3 şi 4, a fost preluată prin manevre în sistem, de CET Vest şi CET Progresu. Dintre cele 3 sectoare afectate de oprirea CET SUD, sectorul 2 este cel mai afectat, pentru că nu există capacitatea de acoperire a consumatorilor din această zonă”, a precizat RADET, conform Economica.net.

„Ambele centrale sunt situate la distanţe mari faţă de Sectorul 2 şi, în acest sens s-a dispus oprirea unui număr de 75 de puncte termice. În cazul în care nu s-ar fi luat aceasta decizie, pe ţeava de apa caldă, cetaţenii ar fi primit apă rece”, mai transmite RADET. „Sunt peste două luni de când anunţăm public care vor fi efectele luării de către ELCEN a deciziei de impunere a popririi de 100% pe conturile regiei. Acest lucru care a dus la imposibilitatea efectuării lucrărilor de reparaţii şi revizii anuale a reţelelor administrate de regia autonomă”, a declarat șeful Direcţiei Producere şi Exploatare RADET, Virgil Untea, conform Economica.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă