7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialSituația în Europa Centrală şi de Est

Situația în Europa Centrală şi de Est

Statele est-europene au început să îşi suplimenteze stocurile de gaze naturale, pe fondul temerilor privind o eventuală întrerupere a livrărilor din Rusia pe timpul iernii. Deşi gradul de dependenţă al ţărilor est-europene de importurile de gaze din Rusia variază de la stat la stat, per total, regiunea se bazează mai mult pe livrările Gazprom decât economiile din vestul Europei. Bloomberg a făcut o a analiză privind capacităţile ţărilor din regiune de a se proteja în ipoteza unei scăderi drastice a livrărilor de gaz din Rusia.

România ar urma să intre în iarnă cu capacităţile de stocare aproape pline. Producem o cantitate semnificativă de gaze naturale, iar facilităţile de înmagazinare a gazelor, cu o capacitate totală de 2,8 miliarde de metri cubi, sunt pe jumătate pline, relatează Bloomberg. Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, nu a precizat ce cantitate de gaz este înmagazinată în aceste capacităţi, însă a spus  că stocurile pentru iarnă vor fi de 2,5 miliarde de metri cubi. Cantitatea ar ajunge pentru două luni de iarnă, luând în calcul faptul că zilnic, în anotimul rece, se consumă 50 milioane metri cubi, fiind însă zile în care consumul atinge şi 60-70 milioane metri cubi.

Cehia, Polonia. Potrivit Bloomberg, cele două ţări au suficient spaţiu de înmagazinare a gazelor naturale.

Serbia, ale cărei depozite au o capacitate de doar 450 milioane de metri cubi de gaze, ar putea să ceară guvernului ungar să înmagazineze o cantitate suplimentară de până la 200 de milioane de metri cubi, potrivit ministrului Energiei sârb, Aleksandar Antic.

Slovacia a anunţat că îşi va extinde reţeaua de depozite în următoarele zile pentru a înmagazina cantităţi suplimentare de gaze. La fel ca şi compania naţională de gaz poloneză, cea din Slovacia a  raportat în ultimele zile scăderi ale cantităţilor de gaze livrate de Gazprom.

Letonia este considerată a fi de către unii analişti singura ţară capabilă să supravieţuiască fără gazul rusesc. „Letonia este singura capabilă să supravieţuiască iarna aceasta fără gaze din Rusia. Celelalte ţări din centrul şi estul Europei nu au destulă capacitate de înmagazinare”, spune Mikhail Korchemkin, analist al East European Gas Analysis. Oficialii letoni au declarat că stocurile interne sunt suficiente pentru a asigura consumul pentru mai mult de un an.

Lituania. Rezervele de gaze ale acestei ţări sunt suficiente pentru a acoperi necesarul de consum până în decembrie, când este preconizată inaugurarea unui nou terminal de gaze naturale lichefiate, a afirmat premierul Algirdas Butkevicius.

Bulgaria. Alături de Serbia, Bulgaria este unul dintre cele mai vulnerabile state în cazul în care Gazprom ar decide sistarea livrărilor, în contextul în care îşi asigură aproape integral necesarul de gaze din Rusia, via Ucraina. „Bulgaria va avea cel mai mult de suferit în absenţa gazelor care tranzitează Ucraina. Cât despre potenţialele importuri de gaze naturale lichefiate ale Lituaniei şi Poloniei, acestea ar acoperi doar 25%-30% din cantităţile zilnice de gaze ruseşti livrate prin Ucraina”, apreciază Mikhail Korchemkin.

Austria, ţară în care îşi are sediul OMV, compania mamă Petrom, ce extrage o bună parte din gazul românesc, susţine că nu are probleme. Livrările de gaze către Austria au fost, de asemenea, reduse cu 15% joi şi vineri, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei OMV, care însă a adăugat că OMV primeşte oricum o cantitate mai mare de gaze decât necesarul, iar depozitele companiei sunt 98% pline.

Ungaria, ţară care ar putea fi una dintre cele mai afectate ţări de oprirea livrărilor de gaze, a anunţat că monitorizează necesitatea de creştere a rezervelor strategice. Ministerul Dezvoltării din ţara vecină analizează posibile măsuri care să determine operatorii din piaţă să crească rezervele peste niveul minim obligatoriu.

Estul Europei, mai vulnerabil

Uniunea Europeană ar putea interzice exporturile de gaze şi să limiteze consumul industrial, pentru protejarea aprovizionării cu energie a utilizatorilor casnici în această iarnă, în eventualitatea în care Rusia ar opri livrările de gaze din cauza crizei din Ucraina, potrivit unei surse comunitare. Cumpărătorii de petrol şi cărbune pot găsi alţi furnizori relativ uşor, dar statele din sud-estul Europei primesc majoritatea gazelor de la grupul rus Gazprom. Europa primeşte gaze naturale lichefiate (GNL) în porturile de la Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, şi prin intermediul navelor venite din Qatar şi Algeria, dar cumpărătorii europeni deseori revând încărcăturile în străinătate, pentru a obţine preţuri mai mari decât pe piaţa locală.  O sursă de la Comisia Europeană a declarat că este analizată posibilitatea de a interzice această practică, pentru a spori rezervele. „Pe termen scurt, suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu aprovizionarea cu gaze a Europei de Sud-Est. Speranţa noastră este că, în cazul blocării livrărilor, reglementarea 994/2010 ar putea împiedica revânzarea gazelor lichefiate din Europa şi limita consumul industrial de gaze, pentru a proteja populaţia”, a spus sursa, care cunoaşte planurile de urgenţă ale Comisiei în privinţa energiei. Reducerea consumului de gaze din industrie ar afecta economia europeană deja fragilă, în timp ce interzicerea revânzării gazelor lichefiate ar afecta veniturile companiilor de utilităţi. Companiile energetice europene s-au pregătit pentru o eventuală oprire a livrărilor prin stocarea unei cantităţi cât mai mari de gaze, depozitele fiind pline în proporţie de 90%, respectiv 70 de miliarde de metri cubi, cantitate echivalentă cu 15% din necesarul anual al Europei. Rusia acoperă circa o treime din cererea de petrol, cărbune şi gaze din Europa, potrivit datelor UE. În schimb, primeşte circa 250 de miliarde de dolari pe an, respectiv aproximativ două treimi din veniturile guvernamentale. Problema este că reţeaua europeană de conducte a fost construită pentru a transporta gaze de la est la vest. Eforturile de a dezvolta reţeaua de furnizori sunt în curs, cum ar fi construcţia de terminale pentru GNL la Oceanul Atlantic, dar nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea din această iarnă din sud-estul Europei.  

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă