13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSocietatea Carpatica Asig a intrat în faliment. Fondul de Garantare a Asiguraților...

Societatea Carpatica Asig a intrat în faliment. Fondul de Garantare a Asiguraților va iniția plățile către creditorii de asigurări ai societății

Societatea Carpatica Asig a intrat în faliment. Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat că va demara efectuarea plăților către creditorii de asigurări ai societății, potrivit unui comunicat de presă. 

Potrivit sursei citate, FGA menționează că sentința a fost emisă de Tribunalul Sibiu Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal și publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4791 din data de 09.03.2017.

"Potrivit legii, art. 266, alin. 2 din Legea nr. 85/2014, sunt întrunite condițiile pentru ca FGA să poată demara efectuarea plăților către creditorii de asigurări ai Carpatica Asig SA — în faliment — care au dosare aprobate la plată de către Comisia Specială a Fondului. În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv până la data de 08.06.2017 sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior, potrivit legii, art 14. alin (1) din Legea nr. 213/2015. De asemenea, conform legii, FGA mai poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună până la data 18.05.2017", se afirmă în comunicat.

FGA precizează că, până la 23 martie 2017, a  primit de la potențialii creditori de asigurare ai Carpatica Asig 16.372 de cereri de plată, inclusiv cereri de plată pentru dosarele de daună nou deschise de FGA, precum și 11.338 de cereri de deschidere dosare daună. Fondul a preluat 27.270 dosare de daună de la Carpatica Asig.

Instituția reamintește potențialilor creditori de asigurări ai companiei Carpatica Asig că, potrivit legii, FGA este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale către creditorii de asigurări doar către petenții care au depus cereri de plată și care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

Potențialii creditori de asigurări ai Carpatica Asig pot depune, atât electronic, cât și fizic, la sediul FGA, cereri de plată sau cereri de deschidere dosare de daună. Formularele sunt disponibile și online, precizează FGA.

Fondul de Garantare a Asiguraților s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților. Fondul este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor și are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător.

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă