18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialȘova, remaniat în urma jocurilor din PSD

Șova, remaniat în urma jocurilor din PSD

Fostul de ministru de Interne Ioan Rus ar urma să preia Ministerul Transporturilor, după ce Dan Șova și-a anunțat demisia. Șova ar urma să se implice în campania lui Ponta pentru prezidențiale, iar ulterior să candideze la șefia PSD.

Dan Şova și-a anunțat, ieri, demisia din fruntea Ministerului Transporturilor, urmând să se ocupe de campania electorală pentru prezidenţiale. „Am decis să mă dedic în următoarele luni obiectivului politic de a câştiga alegerile prezidenţiale”, a explicat Șova. “Voi face tot ce îmi stă în putință ca în următoarele 4 luni să putem să aducem la Cotroceni un om tânăr, un camarad, un om care are un proiect pentru România”, a fost justificarea ministrului demisionar.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a confirmat, ieri, că s-a discutat despre cooptarea lui Ioan Rus în Guvern, ca ministru al Transporturilor, și cel mai probabil acest lucru se va materia­liza, menționând că este important ca în Executiv să fie un ministru care ”să facă față problemelor”.

Retragerea lui Șova din Guvern, discutată cu premierul Victor Ponta, se încadrează în eforturile premierului de a-și pregăti succesiunea în fruntea partidului. Într-o primă etapă, Șova urmează să conducă echipa de campanie a lui Victor Ponta, în condițiile în care premierul va candida pentru Cotroceni. Intrarea lui Ponta în cursa prezidențială ar echiva­la cu retragerea sa din fruntea PSD: fie ajunge președinte și nu mai poate fi membru de partid, fie pierde și nu mai poate ridica pretenții în interiorul PSD. În aceste condiții, Dan Șova este pregătit de Victor Ponta pentru a candida la șefia PSD, împotriva lui Liviu Dragnea. Practic, Șova va profi­ta de campania electorală pentru prezidențiale pentru a se promova drept pretendent la șefia partidului. La rândul său, înlocuitorul lui Șova, Ioan Rus, are o relație bună cu Victor Ponta, fiind unul dintre cei care au contribuit la victoria acestuia la congresul PSD din 2010. Ioan Rus a fost ministru de Interne în Guvernul Ponta I, dar a demisionat după ce a refuzat solicitările liderilor PSD de a modifica listele electorale, în timpul procedurii de demitere a președintelui Traian Băsescu.

Şef peste Ministerul Rateurilor

În cele 16 luni în care a condus, mai întâi, Departamentul de Proiecte în Infrastructură şi Investiţii Străine (calitate în care a răspuns doar de Compania de Drumuri şi Autostrăzi), iar mai apoi Ministerul Transporturilor (având în subordine şi companiile de cale ferată, porturile şi Tarom), ministrul Şova s-a distins prin numeroasele sale rateuri.

În relaţia cu FMI a devenit cunoscut prin faptul că a cerut instituţiei internaţionale să nu îi mai impună managementul privat al companiilor de stat, măsură cerută de Fond pentru a fi oprite contractele oneroase şi numirile politice. Desigur, FMI nici nu a vrut să audă. La capitolul autostrăzi mai nimic nu s-a mişcat. Contractul pentru Comarnic-Braşov este în continuare nesemnat, în pofida seninătăţii cu care Şova promite la fiecare două săptămâni semnarea acestuia. Compania de Drumuri, condusă de Narcis Neaga, are în lucru un singur tronson de autostradă, anume lotul 3 din Orăştie-Sibiu, şi acesta întârziat. De la începutul anului până acum Ministerul Transporturilor şi companiile subordonate au trimis la Bruxelles spre decontare facturi însumând doar un milion de euro, în condiţiile în care până la finele anului viitor trebuie cheltuite câteva miliarde de euro, care, contrar, riscă să fie pierdute.

Alte ministere vizate

Discuțiile despre remanierea guverna­mentală au demarat în condi­țiile în care ministrul Bugetului, Liviu Voinea, va părăsi Executivul după ce a obținut postul de viceguvernator al BNR. Astfel, potrivit unor surse din PSD, pentru postul de ministru delegat pentru Buget favorit este Cristian Socol, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. La presiunile baronilor locali a fost pusă pe tapet și problema schimbării ministrului Justiției, Robert Cazanciuc. Până ieri, Ponta nu luase o decizie definitivă, premierul fiind prins între relația bună cu Cazanciuc și nevoia de a fi sprijinit de baronii locali în campania pentru prezidențiale. Un alt demnitar vizat de schimbare este Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. Acesta a trezit nemulțumiri în condițiile în care România a atras doar 35% din fondurile de coeziune.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă