15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialStatul pune tunurile pe producătorii de gaze. Guvernul introduce supraimpozit pe profit

Statul pune tunurile pe producătorii de gaze. Guvernul introduce supraimpozit pe profit

Guvernul introduce supraimpozit pe profit, iar Parlamentul vrea, la rândul său, să majoreze suprataxa pe venit.

Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor acuză producătorii de gaze naturale că au majorat deja preţurile cu peste 20%, după 1 aprilie, şi propune o majorare a taxelor pe veniturile obţinute din scumpiri.

Dezbaterile din Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor s-au terminat cu circ, săptămâna trecută. Preşe­dintele comisiei, pesedistul Iulian Iancu, l-a atacat pe reprezentantul companiei OMV Petrom pentru că a majorat preţurile cu peste 10%, deşi a promis Guvernului că nu va face asta până la finele anului.

Totul pleacă de la decizia Executivului de a libera­liza preţul de vânzare către populaţie a gazelor din producţia internă de la 1 aprilie. Până atunci, tariful fusese stabilit de stat la valoarea de 60 de lei/MWh. Înainte de a se lua această hotărâre, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a dat asigu­rări că nu sunt motive ca preţurile să crească şi a precizat că tarifele finale pentru populaţie, unde costul de achiziţie a gazelor repre­zintă sub jumătate din total, nu vor fi majorate. 

Statul intervine abuziv pe piaţă

Cu toate acestea, Iulian Iancu a acuzat OMV Petrom că a majorat deja preţul gazelor scoase la vânzare cu 23%, ceea ce înseamnă că a vândut cu circa 74 lei. “Prin acest proces de liberalizare, preţul poate urca la orice nivel. Producătorii au zis să nu fim îngrijoraţi, că nu vor depăşi cu 10% creşterea de preţ. Din păcate, a fost depăşită chiar din prima zi, cu 23%“, a declarat Iulian Iancu, în dezbaterile din comisie. În aceste condiţii, a adăugat el, numărul consumatorilor vulnerabili va creşte, aşa că va trebui majorată cota de supraimpozitare a producătorilor, instituită prin OG 7/2013. 

Prin acel act normativ, Guvernul Ponta a decis să impoziteze cu 60% toate veniturile suplimentare generate de liberalizare, care presupunea creşterea gra­duală a preţurilor. Ulterior, în 2014, a impus ca taxa să se calculeze la un preţ de vânzare de referinţă de cel puţin 72 lei/MWh. Aşa s-a ajuns ca anul trecut, când gazul s-a ieftinit puternic, compania de stat Romgaz să plătească impozit supradimensionat, ca şi cum ar fi încasat  72 lei/MWh, deşi în realitate vindea mult mai ieftin. 

Datele de pe Bursa Română de Mărfuri consultate de RL arată că cei doi mari producători, Romgaz şi OMV Petrom, au vândut luna trecută la preţuri de circa 72 lei/MWh, adică s-au dus cu preţurile acolo unde le-a setat statul să le impoziteze. Consiliul Concurenţei a comunicat public că, odată de­cisă liberalizarea, acest supraimpozit nu îşi mai are rostul, fiindcă e discrimina­toriu. Cu toate acestea, Parlamentul vrea să îl majoreze şi să îl prelungească la infinit. 

Viorel Ştefan îl susţine pe Iancu

Potrivit declaraţiilor lui Iancu, propunerea Comi­siei pentru Industrii este ca această suprataxă să fie de 60% pentru preţurile mai mici de 85 lei/MWh şi de 80% pentru ce depăşeşte acest prag. O adresă a Mi­nisterului Finanţelor, semnată de mi­nistrul de resort Viorel Ştefan, către comisia parlamentară arată că modi­ficarea ar putea fi chiar mai mare.

„Din analiza amendamentelor cuprinse în anexa la adresa dumneavoastră, înţelegem următoarele mo­dificări: a) propunerea de schimbare a formulei de calcul a impozitului, prin care cota de impozit este majorată de la 60% la 70% sau chiar 80% pentru preţurile de vânzare a gazelor naturale care depăşesc 90 lei/MWh  sau 85 lei/MWh inclusiv, numai pentru partea de preţ care depăşeşte acest nivel; b) eliminarea perioadei de aplicare, perioadă care se va încheia la 31 decembrie 2017, modificarea având ca efect aplicarea nelimitată în timp a acestui impozit“, se precizează în adresa obţinută de „România liberă“.

Noul impozit, din august

Prin acelaşi document, Ministerul Finanţelor arată că are în curs de elaborare, potrivit Programului de guvernare 2017-2020, reglementarea unei impozitări suplimentare a profiturilor obţinute din extracţia de resurse naturale şi neprelucrate în România. MFP susţine că intenţionează să promoveze noul proiect în luna august 2017, iar impozitul se va aplica aceloraşi operatori economici afectaţi în prezent de OG 7/2013. Odată cu impozitarea suplimentară a pro­fiturilor – care s-ar putea ridica la 20%, potrivit unor declaraţii ale ministrului Finanţelor, Viorel Ştefan –, MFP precizează că OG 7 va fi abrogată, dar pe de altă parte transmite că „susţine adoptarea OG 7/2013, cu amendamentele promovate în cadrul Comisiei pentru Industrii“. 

Toate aceste modificări legislative anunţate peste noapte dau mari bătăi de cap producătorilor, fiindcă generează mari incertitudini într-o industrie care va investi miliarde de euro.   

Consumatorii, victime ale dezinteresului

România are un procent uriaş din populaţie care se confruntă cu sărăcie energetică, având dificultăţi la plata facturilor. Chiar dacă statul va ţine sub control preţul final către populaţie până în 2021, costul furnizorilor cu achiziţia gazelor, care se formează pe baza cererii şi ofertei, tot va trebui recunoscut în facturi la un moment dat, cu dobânzile aferente. Problema este însă că nici acum autorităţile nu au oferit cadrul necesar pentru crearea unei burse lichide a gazelor naturale, astfel încât să se formeze o referinţă corectă de preţ.

În plus, ANRE nu a lansat public un comparator de preţuri pentru populaţie, astfel încât consumatorii să aleagă cea mai bună ofertă. Ideea OG 7 era ca o parte din suprataxă să se ducă într-un fond special, din care să se ofere subvenţii consumatorilor vulnerabili. Din 2013 şi până acum, însă, acel fond nu s-a constituit şi toţi banii au mers la bugetul general. De asemenea, nici consumatorii vulnerabili nu au fost încă definiţi, iar legea care îi vizează va intra în vigoare abia în aprilie 2018.

Derapaje de limbaj şi atitudine

În cadrul dezbaterii de săptămâna trecută din Parlament, președintele Comisiei pentru Industrii, Iulian Iancu, i-a cerut reprezentantului OMV 
Petrom să confirme că, în cadrul unei discuții purtate înainte de 1 aprilie la Guvern, compania s-a angajat ca timp de un an să nu majoreze prețul gazelor vândute furnizorilor cu mai mult de 10%. Reprezentatul companiei nu a negat, dar nici nu a fost lăsat să explice.

„De ce vorbiți ca în baie, cine v-a dat cuvântul? Dumneavoastră v-ați pierdut dreptul de a avea cuvântul prin modul în care ați mințit la Guvern“, l-a apostrofat Iulian Iancu pe reprezentantul companiei, atunci când acesta a încercat să ia cuvântul, conform celor relatate de Profit.ro. Acesta nu este primul derapaj al lui Iulian Iancu. Tot în cadrul unor dezbateri pe tema liberalizării, la începutul lunii martie, l-a dat afară din sală pe directorul general al Direcţiei Ţiţei şi Gaze Naturale din cadrul Ministerului Energiei, Cornel Condrea, făcându-l mincinos.   

 

Citește ziarul integral în format .PDF aici!

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...
Ultima oră
Pe aceeași temă