12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialTAROM oferă divertisment la bord

TAROM oferă divertisment la bord

TAROM lansează AirFi, un serviciu de intranet la bordul aeronavelor, acesta urmând să fie disponibil din a doua jumătate a lunii august pe rutele Madrid, Barcelona şi Dubai, cele mai lungi pe care le operează compania în acest moment, a declarat, joi, directorul general interimar al TAROM, Gabriel Stoe.

„În prima fază, acest serviciu va fi disponibil pe rutele Madrid, Barcelona şi Dubai, cele mai lungi pe care le avem noi deocamdată. În acest sens, noi am elaborat un plan de implementare a acestui sistem care se va regăsi, în final, pe toate aeronavele din flota TAROM, inclusiv pe rutele interne,”, a spus Stoe, într-o conferinţă de presă. 

El a subliniat că acest serviciu nu va aduce pasagerilor costuri suplimentare, iar baza de date stocată pe dispozitivul AirFi va fi permanent îmbunătăţită, în urma feedback-urilor venite de la pasageri. 

„Acest serviciu este rezultatul unei negocieri cu Dnata Catering, membru al Grupului Emirates, şi am reuşit diminuarea costurilor şi accesul către acest serviciu”, a afirmat şeful TAROM.  AirFi este cel mai mic sistem portabil de divertisment la bordul avioanelor din lume care permite accesul pasagerilor la o platformă ce oferă o gamă largă de opţiuni: magazin, chat cu ceilalţi pasageri, jocuri, informaţii despre destinaţiile de călătorie, reviste, ziare, ştiri – sub formă de newsfeed, filme şi muzică. De asemenea, platforma include şi un formular de păreri asupra serviciilor TAROM, astfel încât fiecare pasager va putea transmite companiei nevoile şi dorinţele, aceasta încercând să îmbunătăţească serviciile şi să răspundă „cât mai direct şi corect pasagerilor“. 

Conectarea la sistemul AirFi se face direct din browserul dispozitivului mobil, nefiind necesară instalarea vreunei aplicaţii. De asemenea, interfaţa este scalabilă oricărei rezoluţii sau dimensiuni ale ecranului dispozitivului mobil (telefon, tabletă sau laptop).  

Cele mai citite

Analiza măsurilor Guvernului PSD: Dovada că acestea au dus la creșterea cifrei de afaceri din industrie

În ultimele luni, cifra de afaceri din industrie a României a cunoscut o creștere semnificativă, iar acest lucru nu poate fi neglijat. Datele furnizate...

STB va avea sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii cu trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”

STB îi anunță pe călători că, sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii au trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”. Societatea...

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă