11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialȚițeiul din Iran va fi prelucrat în România

Țițeiul din Iran va fi prelucrat în România

Iranul este în grafic pentru majorarea producţiei de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi, după ridicarea sancţiunilor în această lună, iar un milion de barili vor ajunge la rafinăria Petrotel din România, deţinută de Lukoil, informează Reuters, citată de Agerpres.

Şase petroliere iraniene vor livra ţiţei cumpărătorilor din Europa şi Asia în februarie, susţine o sursă din Iran. 

Alte surse au anunţat că Litasco, divizia comercială a grupului rus Lukoil, ar putea deveni primul cumpărător din Europa al ţiţeiului iranian, după ridicarea sancţiunilor. Litasco va livra rafinăriei Petrotel din România un milion de barili de ţiţei, care va fi încărcat în 5 februarie în terminalul iranian Kharg Island. 

“Teheranul şi-a majorat producţia de ţiţei cu cel puţin 500.000 de barili pe zi şi piaţa va vedea asta în următoarele zile. Există trei contracte finalizate cu clienţi europeni, de asemenea se negociază cu clienţii tradiţionali din Asia, în special India”, susţine o sursă din Iran. 

Înainte de aplicarea sancţiunilor, rafinăriile europene cumpărau din Iran 800.000 de barili pe zi iar în ultimii ani aceste volume au fost înlocuite cu petrol din Irak, Arabia Saudită şi Rusia. 

Iranul a declarat că vrea să-şi recâştige clienţii rapid şi a încheiat deja acorduri cu Greek Hellenic Petroleum şi grupul francez Total pentru vânzarea de ţiţei. 

Ţinând cont de condiţiile de pe pieţe şi de excedentul existent, Iranul este pregătit să-şi majoreze exporturile de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi, a afirmat în 17 ianuarie adjunctul ministrului petrolului, Amir Hossein Zamaninia. Acesta a adăugat că în următoarele luni Teheranul intenţionează să extindă cu încă 500.000 de barili pe zi cantitatea exportată. 

Posibilitatea revenirii Iranului pe piaţa ţiţeiului şi îngrijorarea provocată de turbulenţele financiare din China, al doilea mare consumator mondial de petrol, au contribuit la declinul preţului ţiţeiului. Recent, preţul barilului de petrol Brent a scăzut sub pragul de 30 de dolari, pentru prima dată începând din martie 2004. 

În 25 ianuarie, grupul rus Lukoil a semnat un acord cu autorităţile de la Teheran pentru două proiecte de explorare în sud-vestul Iranului. 

Hormoz Qalavand, director al diviziei de explorare la National Iranian Oil Company, a afirmat că valoarea contractului se ridică la aproximativ şase milioane de dolari, iar Lukoil a început deja să lucreze la cele două proiecte. 

În 17 ianuarie, comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015. 

Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este pe locul patru în privinţa rezervelor de ţiţei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă