16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialTopul centrelor medicale din România

Topul centrelor medicale din România

Creşterea pieţei serviciilor medicale private din România a încetinit la 10-12% în ultimul an şi a ajuns la aproximativ 570 milioane euro. MedLife se situează pe primul loc şi Medicover pe doi, după ce au devansat centrul Regina Maria, aflată acum pe locul trei în țară, arată Mihai Marcu, preşedintele MedLife, citat de Mediafax.

"Cel mai mare impact în dinamica pieţei îl va avea schimbarea locului doi, reluat de Medicover după câţiva ani, care a profitat de pe urma stagnării Regina Maria. În al doilea rând, piaţa este marcată de o modificare importantă, prin urcarea puternică a firmei Sanador din ultimii doi ani”, a declarat Mihai Marcu.

Potrivit acestuia, centrul medical Sanador va intra în luptă cu Regina Maria şi Medicover în anii care urmează. Astfel, dacă procentele de creştere vor continua, cel mai probabil Sanador se va apropia în următorii ani de podium, iar Medicover va continua să mărească ecartul dintre ei şi Regina Maria.

MedLife a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 72 milioane euro, Medicover de 45,9 milioane de euro, Regina Maria de 43,9 milioane de euro şi Sanador de 32 milioane de euro, mai arată sursa citată.

Din totalul pieţei de aproximativ 570 milioane euro, 350 milioane euro reprezintă valoarea serviciilor decontate de stat, iar restul sunt plăţi ale populaţiei. Piaţa totală de servicii medicale (private şi de stat) depăşeşte 5,5 miliarde euro.

Cele mai citite

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă