4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVâlcov, ministrul Finanţelor: Contractul dintre Loteria Română şi Intralot expiră pe 31...

Vâlcov, ministrul Finanţelor: Contractul dintre Loteria Română şi Intralot expiră pe 31 decembrie 2014. Nu va mai fi prelungit

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a declarat, luni, că Loteria Română nu va mai prelungi contractul cu firma grecească Intralot care expiră pe 31 decembrie 2014, dar va negocia contracte cu o parte din subcontractorii firmei din Grecia pentru a asigura funcţionarea sistemului prin specialiști proprii, se arată într-o declaraţie de presă transmisă de ministrul Finanţelor.

Loteria Română şi Intralot au început să colaboreze în 2003, printr-un contract pe zece ani care viza jocuri loteristice şi servicii suport şi care a expirat în decembrie 2013. După expirarea contractului, acesta a fost prelungit prin acte adiţionale.

Anul trecut, Consiliul Concurenţei a amendat cu 16,85 milioane lei Compania Naţională Loteria Română, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom Holdings, pentru înţelegeri anticoncurenţiale. Conform contractului care a expirat în 2013, Intralot primea 7,5% din încasările totale de la loto, pentru asistenţa tehnică oferită în exploatarea aparaturii electronice.

Tot anul trecut, în august, Loteria Română a solicitat oferte tehnice şi financiare pentru implementarea unui sistem de jocuri loteristice şi servicii suport. Solicitarea se referea atât la ofertarea unui preţ global pentru achiziţia serviciului la cheie, cât şi ofertarea unui procent din profitul brut (GGR) obţinut în urma asocierii Loteriei cu contractorul, ambele pe o perioadă de 10 ani. Cea mai avantajoasă ofertă a fost înaintată de Intralot, aşa cum reiese dintr-o analiză proprie a Loteriei, dar şi dintr-un raport al casei de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, angajată în acest sens.

În 25 iunie, fostul ministru al Finanţelor Ioana Petrescu a semnat un ordin prin care a mandatat reprezentanţii statului în AGA a Loteriei Române să împuternicească Consiliul de Administraţie şi conducerea executivă a companiei să înceapă negocierile pentru încheierea unui contract de asociere în participaţie, pentru operarea unui nou sistem loteristic.

Ministrul a emis acest ordin întrucât ultimul act adiţional la contractul cu firma Intralot urma să expire la 30 iunie. Contractul de asociere în participaţie va viza jocurile 6/49, 5/40, Joker, Noroc, Noroc Plus, Super Noroc, Pronosport, Pronosport S şi servicii suport.

Referitor la acest subiect, Petrescu declara în urmă cu două luni, că se poartă negocieri, în încercarea de a fi obţinut un contract avantajos pentru Loteria Română. Fostul ministru al Finanţelor a mai spus atunci că un raport al Corpului de Control, în cazul Loteriei Române, a fost finalizat, iar foştii directori sau membri ai AGA care apar în acest document ar urma să fie trimişi în judecată.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă