17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialVolkswagen contrazice acuzaţiile Agenției pentru Protecția Mediului din SUA

Volkswagen contrazice acuzaţiile Agenției pentru Protecția Mediului din SUA

Volkswagen a dezmințit acuzațiile Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (EPA), conform cărora grupul ar fi instalat softul care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale, la 10.000 de vehicule cu motoare de trei litri și șase cilindri ale brandurilor VW, Audi și Porsche, vândute începând din anul 2014 pe piața americană, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres. 

De la începutul scandalului emisiilor, în 18 octombrie, VW a pierdut aproape 20 miliarde de euro (22 miliarde de dolari) din capitalizarea bursieră. 

Pe șosele, emisiile de oxid de azot pot fi de nouă ori mai ridicate decât limita legală, a anunțat luni EPA. Printre modelele amintite de EPA se află sedanul Audi A6, A7, A8, SUV-ul Audi Q5, VW Touareg și Porsche Cayenne. 

Reprezentanții VW au recunoscut luna trecută că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că 11 milioane de vehicule diesel cu motoare de patru cilindri vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. 

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania. 

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă