Interviu cu Ionuţ Stanimir, purtător de cuvânt al BCR: Odiseea unui împrumut luat de un rău-platnic

Cum dispare un cre­dit neperformant? Purtătorul de cuvânt al Băncii Comerciale Române, Ionuţ Stanimir, a explicat, pentru „România liberă“, care este circuitul unui împrumut care nu mai este plătit de către cel care l-a contractat.

Când vând băncile un împrumut care nu mai este plătit de cel care l-a luat?

Ionuț Stanimir: O bancă vinde creanţe după un interval destul de amplu, în care creditul s-a dovedit neperformant. În momentul când un credit devine neperformant, adică nu mai este rambursat, o bancă face tot ce este posibil fie pentru a-l restructura, fie pentru a-l recupera sau a ajunge la un aranjament de plată cu creditatul. Banca face acest lucru pentru că este natura activităţii bancare şi pentru că acordă credite din banii deponenţilor. Cu alte cuvinte, este datoare să recupereze creditele pe care le acordă.

Care sunt etapele executării silite a unui creditat?

I.S.: Până la a ajunge într-o situaţie de executare silită sau de cedare de creanţă, un credit din acesta neperformant trece printr-un proces prin care se încearcă recuperarea sa amiabilă sau, după caz, restructurarea sa. Procesul durează în medie un an-doi. Dacă în acest interval nu există nici o şansă să fie recuperat, urmează o serie de alte tratamente.

Care sunt acestea?

I.S.: Fie executări silite, fie vânzarea acestor credite către alte societăţi care se ocupă cu recuperarea de creanţe. Avantajul în această situaţie este că din creditul respectiv se recuperează o parte din sumă, care apoi este repusă în circuitul economic. La fel şi când vorbim despre recuperarea şi valorificarea unor bunuri (garanţii) şi la fel când creanţa este vândută. Desigur, ce pare în primă instanţă o soluţie nefavorabilă este, de fapt, capătul unui proces în care creditul nu mai poate fi în nici un caz rambursat, restructurat şi nu există nici o soluţie identificată prin care să reintre într-un circuit normal.

Dacă clientul îşi asumă şi merge până la capăt, finalizându-şi prin executare creditul până la terminarea întregului proces, poate să o ia de la capăt?

I.S.: Interesul băncii nu este niciodată acela de a executa o garanţie. Garanţiile, revalorificate, nu aduc profit băncii, ci pierderi. Începând cu costurile de administrare şi vânzare şi terminând cu preţul de vânzare, care de cele mai multe ori este semnificativ redus faţă de volumul creditului. Cu alte cuvinte, pe tot parcursul acestui proces este în interesul băncii să negocieze un aranjament cu clienţii, astfel încât aceştia să se întoarcă la situaţia de a rambursa, conform unui calendar normal.

Ce soluţii a oferit, de exemplu, BCR clienţilor săi?

I.S.: Printre soluţiile pe care le-am oferit clienţilor aflaţi în situaţia de neplată este cea de a analiza care au fost de bună-credinţă şi au făcut rambursări, fie şi parţiale, întorcându-ne după aceea la ei cu propunerea de a scădea rata lunară la un nivel pe care să şi-l permită. Dacă pe parcursul unui anumit interval de timp aceştia pot respecta angajamentul de plată – cu alte cuvinte, reuşesc să achite o rată mai redusă -, banca rediscută opţiunile de derulare a creditului. De cele mai multe ori, în momentul în care se execută o garanţie sau este vândut un cre­dit, banca nici nu mai reuşeşte să contacteze clientul.

La ce tip de credite se întâmplă aceasta?

I.S.: Foarte multe sunt cele de nevoi personale, negarantate. Vorbim pur şi simplu despre imposibilitatea de a contacta clientul sau despre lipsa de răspuns a clientului la propunerile sau aranjamentele financiare.

Şi atunci, banca încearcă să-şi minimizeze pierderile.

I.S.: Banca încearcă să recupereze banii, fie prin vânzarea garanţiei, fie prin cedarea credi­tului la o terţă societate. Avantajul este că nişte bani se recuperează, revin în circuitul bancar şi în economie.

Cum circulă banii la executarea silită a creditului?

I.S.: Banca se supune unor reguli speciale referitoare la domeniul bancar, unor reglementări foarte stricte referitoare la capitalul pe care trebuie să-l ţină în bilanţ, aferent unor astfel de credite neperformante. Când se vinde un credit neperformant nu numai că se recuperează o porţiune din el, prin banii pe care-i primeşte banca de la cumpărătorul de creanţe, dar în acelaşi timp se eliberează şi capital. Un credit neperformant trebuie provizionat 100%, conform regulilor bancare. Când este vândut, se recuperează, se eliberează şi o porţiune de capital şi, practic, banii revin de două ori în circuitul economic: o dată prin sumele ce sunt recuperate, a doua oară, o parte, din provizion.

Care este preţul la care sunt vândute creditele acestea?

I.S.: Depinde foarte mult dacă sunt garantate sau negarantate. Nu vă pot spune preţul. Vă pot spune că, desigur, creditele acestea s-au vândut cu discounturi mai mari pe vârful crizei şi mai mici pe măsură ce economia s-a îmbunătăţit.

În general, despre ce fel de credite este vorba? Persoane fizice? Persoane juridice?

I.S.: În special, sunt credite pentru persoane juridice sau credite de consum negarantate.

În ceea ce privește creditele imobiliare ipotecare pe persoană juridică, este vorba despre aşa-numitele credite făcute de către „aventurierii pieţei”, speculatorii?

I.S.: În general, este vorba despre credite acordate persoanelor juridice sau de consum negarantate. Există clar un pattern. Când achiziţia unui imobil nu se face pentru un imobil de domiciliu apar astfel de probleme. La persoanele fizice, creditele luate de familii pentru casă au un grad de neperformanţă foarte scăzut, chiar şi pe parcursul crizei. Şi pentru că au fost acordate în condiţii foarte prudenţiale, şi pentru pentru că familia va face orice-i stă în putinţă să-şi păstreze casa.

Când apar probleme?

I.S.: Dacă vorbim despre cre­dite luate pentru al doilea sau al treilea imobil sau despre credite garantate cu venituri non-standard, de exemplu din alte chirii, dividende, alte activităţi decât aceea de salariat în cadrul unei instituţii sau întreprinderi, riscul este mai ridicat. Se poate identifica foarte clar familia care şi-a luat casă pentru a fi locuinţă de domiciliu şi investitorul persoană fizică. Fie că acesta a cumpărat ca să vândă mai departe, fie că a luat credit ca să dezvolte ansambluri de locuinţe sau proprietăţi imobiliare, pe care să le vândă mai departe. Până la urmă, sunt două categorii: clienţi de retail, care-şi cumpără case pentru a locui în ele, şi investitori imobiliari.  

Până la a ajunge într-o situaţie de executare silită sau de cedare de creanţă, un credit din acesta neperformant trece printr-un proces prin care se încearcă recuperarea sa amiabilă sau, după caz, restructurarea sa. Procesul durează în medie un an-doi.“