15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăANAF: Persoanele fizice trebuie să declare veniturile, pe 2014, din transferul titlurilor...

ANAF: Persoanele fizice trebuie să declare veniturile, pe 2014, din transferul titlurilor de valoare

Persoanele fizice care au obţinut, anul trecut, venituri din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, trebuie să le declare la Fisc până la data de 25 mai, prin depunerea formularului 200, a anunţat, luni, ANAF, transmite Mediafax.

Pentru tranzacţiile cu titlurile de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, efectuate în cursul anului fiscal, fiecare intermediar, societate de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau alt plătitor de venit, după caz, are obligaţia de a calcula pentru contribuabil caştigul/pierderea la fiecare tranzacţie, totalul câştigurilor/pierderilor pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului, precum şi de a transmite în scris fiecărui contribuabil informaţiile privind totalul câştigurilor/pierderilor pentru tranzacţiile din cursul anului, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul anterior, se arată într-un comunicat al ANAF.

Formularul 200 se completează de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora şi se depune direct la registratura ANAF sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligația depunerii declarației trebuie să completeze numărul de surse ori categoria de venituri realizate.

Depunerea formularului 200 după data de 25 mai 2015 sau nedepunerea acestuia se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

Cele mai citite

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Un rapper iranian a fost condamnat la moarte

Rapper-ul iranian Toomaj Salehi a fost condamnat la moarte astăzi, 24 aprilie 2024. Starul este acuzat că are legătură cu tulburările din Iran din...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...
Ultima oră
Pe aceeași temă