13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAsigurările au crescut neașteptat anul trecut

Asigurările au crescut neașteptat anul trecut

În ciuda problemelor cu care s-a confruntat, piaţa asigurărilor a avut o creştere în valoare absolută de peste 665 milioane lei. Urmare a ieşirii Astra din piaţă, topul asigurătorilor a cunoscut schimbări semnificative.

Piaţa asigurărilor din România a încheiat anul 2015 cu un volum al primelor brute subscrise de 8,75 miliarde lei (incluzând contribuţia Astra pe semestrul I 2015), în creştere nominală cu 8,23% faţă de nivelul din anul anterior, conform raportului publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Astfel, industria a inversat trendul de scădere din perioada 2013–2014 şi se reapropie de vârful istoric de 8,94 miliarde lei atins în 2008.

În 2015,  segmentul asigurărilor generale s-a apropiat din nou de pragul de 7 miliarde  lei, pe care îl atinsese şi depăşise temporar în anii 2008-2009, acumulând o creştere de circa 7,6% faţă de nivelul din 2014. O creştere şi mai consistentă, de 10,8%, a înregistrat segmentul asigurărilor de viaţă, care a revenit la peste 1,8 miliarde lei după căderea suferită în perioada 2013–2014,  ca urmare a răscumpărărilor de poliţe.

Totodată, în condițiile în care,  în 2015, economia a crescut cu 3,7%, gradul de penetrare al asigurărilor (raportul între primele brute subscrise și PIB) s-a îmbunătățit ușor, de la 1,21% în 2014 la 1,24% în 2015, în timp ce densitatea asigurărilor (raportul între primele brute subscrise și numărul de locuitori) a atins un maxim de 440,4 lei/capita, față de 406 lei/capita în 2014, pe fondul declinului populației pe parcursul ultimilor ani.

La 31 decembrie 2015,  pe piața asigurărilor din România activau 35 de societăți de asigurare,  dintre care 20 au practicat numai activitate de asigurări generale, 8 au practicat numai activitate de asigurări de viață și 7 – activitate compozită.

Prime brute subscrise pentru asigurări generale

Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurări generale (aproape 6,94 miliarde  lei), trei clase dețin aproape  85,76%. Structura arată astfel:

 Clasa X. Asigurări de răs­pundere civilă pentru vehicule (RCA + CMR) – 3,29 miliarde  lei, reprezentând 47,41% din totalul subscrierilor pentru asigurări generale, a înregistrat în anul 2015 o creștere procentuală cu 17,45% față de anul anterior;

 Clasa III. Asigurări de mijloace de transport terestru ­(CASCO) – 1,68 miliarde lei, cu o pondere de 24,33%, a avut o creștere de 0,21%;

 Clasa VIII. Asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale – 965,67 milioane lei, cu o pondere de 13,92%, a înregistrat un avans de 1,18%.

Noul lider pe acest segment a devenit Omniasig, companie deținută de grupul austriac VIG, detronând Alianz-Țiriac Asigurări.

Prime brute subscrise pentru asigurări de viață

În categoria asigurărilor de viață, care totalizează PBS de 1,81 miliarde lei, ponderi semnificative în structura portofoliului înregistrează clasele AI „Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare” și AIII „Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții”. Ambele clase au avut creșteri de peste 10% față de 2014.

Aici a rămas lider NN Asigurări de Viaţă, însă BCR Asigurări de Viaţă a urcat pe poziţia a doua (faţă de locul trei în 2014), în timp ce Metropolitan Life a coborât o treaptă, până pe poziţia a treia.

Indemnizații brute plătite de asigurători

La sfârșitul anului 2015,  societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite – IBP (excluzând maturități și răscumpărări parțiale și totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 3,94 miliarde lei. Din total, 3,77 miliarde lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (95,77%), înregistrând o scădere cu 6,52% față de 2014, iar 166,51 milioane lei sunt sume plătite pentru indemnizații brute, aferente asigurărilor de viață, raportând o creștere cu 9,80%.

Asigurările auto rămân neprofitabile

Asigurările auto au continuat să rămână neprofitabile pentru asigurători şi în 2015. Totuşi, rata combinată a daunei pentru Clasa X. „Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule” (RCA + CMR) a coborât uşor anul trecut, la 122,56%, de la 126,38% în 2014.

În ceea ce priveşte rata combinată a daunei pe Clasa III, „Asigurări de mijloace de transport terestru” (CASCO), aceasta a fost de 111,04%, mai mică faţă de anul precedent, când era de 116,14%.

Un rezultat mult îmbunătăţit întâlnim la Clasa VIII. „Asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale”, cu o rată combinată a daunei de 37,96% în 2015, faţă de 68,74% în 2014.

Suma totală a primelor de asigurare subscrise pentru RCA a atins la finele anului 2015 valoarea de 3,11 miliarde lei, comparativ cu 2014 înregistrându-se o creștere cu 16,64%. Societățile cu cea mai mare pondere în piața RCA sunt Euroins, Carpatica și Asirom, care dețin în total 51,18% din volumul PBS, urmate de City Insurance, Omniasig, Astra (date raportate la 30 iunie 2015), Allianz-Tiriac, Groupama, Uniqa, Generali și ABC Asigurări (a cărei autorizație a fost retrasă la cerere).

Numărul de contracte în vigoare existente la nivelul pieței la sfârșitul anului 2015 a fost de 5,19 milioane. Conform ASF, prima medie RCA anualizată în lei la nivel de piață a crescut în 2015 la 657 lei, față de 580 lei în anul precedent. Persoanele juridice au achitat cel mai mult, având o primă medie de 1.311 lei, iar în cazul persoanelor fizice prima medie RCA a fost de 455 lei.

La nivelul pieței RCA, numărul dosarelor de daună plătite în 2015 a înregistrat o scădere cu 0,17%, de la 274.426 dosare la finele anului 2014 la 273.975 dosare la 31 decembrie 2015. Însă, valoarea despăgubirilor plătite a crescut cu 2,80%, de la 1,89 miliarde lei în 2014 la 1,94 miliarde lei la sfârșitul anului trecut.

Dauna medie plătită per total piaţă a fost de aproximativ 7.106 lei, nivel aflat în creștere cu 2,97% față de perioada similară din 2014, când dauna medie plătită a fost de 6.901 lei. Pe categoria persoane juridice, dauna medie a fost de 7.899 lei.

În ceea ce privește daunele pentru vătămări corporale, în anul 2015 au fost plătite 6.792 dosare, valoarea despăgubirilor brute plătite fiind de 438 milioane lei. Rezultă de aici o despăgubire medie pentru vătămările corporale de 64.494 lei, marcând prima scădere a acestui indicator după mai mulți ani consecutivi de creștere. Spre exemplu, dacă în 2010 despăgubirea medie pentru vătămări corporale se situa la 28.076 lei, aceasta a urcat constant, iar în 2014 a ajuns la 68.471 lei. Pentru daune le materiale au fost ­plătite despăgubiri brute în valoare de 1,5 miliarde lei, ­rezultând o ­despăgubire medie de 5.647 lei, cu 6,1% mai mult ­decât în 2014. 

Asigurările de locuințe, al treilea an de scădere

Valoarea primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor facultative de locuinţe s-a diminuat în 2015, pentru al treilea an consecutiv, ajungând la nivelul de 335,55 milioane  lei, de la 348,81 milioane lei în 2014. La finele anului trecut erau în vigoare 1,78 milioane de poliţe facultative de locuinţe, în scădere faţă de 2014, când au fost contabilizate 1,83 milioane de poliţe.

Totuşi, valoarea indemnizaţiilor brute plătite de companii în anul 2015 pe această linie a crescut uşor la 60,75 milioane lei, după ce,  în anul precedent,  au achitat daune în valoare de 60 milioane lei.

În acelaşi timp, asigurările obligatorii de locuinţe (poliţe PAD) au înregistrat creşteri anul trecut, raportând subscrieri în valoare de 134,86 milioane lei, faţă de 126,63 milioane  lei în 2014. La sfârşitul anului 2015 erau în vigoare 1,59 milioane de poliţe de asigurări obligatorii de locuinţe, faţă de 1,49 milioane în anul precedent.

Potrivit ASF, Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor – PAID, societatea privată care administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, a achitat despăgubiri în valoare de 3,88 milioane lei în perioada analizată, în condiţiile în care, în urmă cu un an, despăgubirile însumau 2,96 milioane lei.

Întreaga piaţă de asigurări de locuinţe (obligatorii şi facultative) a însumat prime brute subscrise în valoare de 470,41 milioane lei,  în scădere uşoară faţă de 2014, când subscrierile au totalizat 475,45 milioane lei.

În acelaşi timp, despăgubirile totale s-au majorat la 64,63 milioane lei, de la 63 milioane lei în anul anterior.

Distribuție

Brokerii au generat  60% din piață

Brokerii de asigurare reprezintă principalul canal de distribuție a produselor de asigurare, cu o pondere care a urcat la 59,48% în 2015, de la 56,31% în 2014. Astfel, primele intermediate de brokeri au fost în cuantum de 5,2 miliarde lei, în creștere cu 14,31% față de anul precedent.

Primele intermediate pentru asigurările generale au fost în cuantum de 5,07 miliarde lei, cu 14,32% mai mult decât în perioada anterioară, iar gradul de intermediere a fost de 73,17%. Primele intermediate pentru asigurările de viaţă au fost în cuantum de 129,03 milioane lei, cu 13,89% mai mult decât în perioada anterioară, gradul de intermediere fiind de 7,11%.

Analizând clasamentul primilor 10 brokeri de asigurare, în funcţie de primele intermediate, observăm că numărul intermediarilor cu capital românesc este în creştere. Astfel, primul loc este ocupat de Safety Broker, cu prime intermediate în 2015 în valoare de 386,58 milioane lei, urmat de Marsh Broker – 319,9 milioane lei, Transilvania Broker – 287,14 milioane lei, Destine Broker – 233,89 milioane lei – şi Inter Broker – 226,98 milioane lei.

Top 10 brokeri este completat de Daw Management – 196,97 milioane lei, Campion – 154,18 milioane lei, Unicredit Insurance – 144,91 milioane lei, Porche – 135,97 milioane lei – şi Unity – 106,83 milioane lei.

miliarde de lei este nivelul la care s-a apropiat segmentul asigurărilor generale, prag pe care îl atinsese şi depăşise ­temporar în anii 2008-2009, acumulând o creştere de circa 7,6% faţă de nivelul din 2014.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă