18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAsociaţia Băncilor din România îi cere preşedintelui Iohannis atacarea la CCR a...

Asociaţia Băncilor din România îi cere preşedintelui Iohannis atacarea la CCR a Legii dării în plată

Asociaţia Băncilor din România (ARB) i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să atace la CCR legea dării în plată, susţinând că la baza acestui demers stau numeroase argumente în sensul că actul normativ aduce atingeri drepturilor constituţionale ale tuturor instituţiilor de credit membre ale ARB, transmite Mediafax.

“Prin prezentul Memoriu, comunitatea bancară vă adresează rugămintea, în virtutea prerogativelor pe care le aveţi în temeiul articolului 146, lit. a) teza întâi din Constituţie şi art. 15-18 din Legea 47/1992 să sesizaţi Curtea Constituţională. (…) Vă rugăm, domnule preşedinte, să solicitaţi CCR exercitarea controlului de constituţionalitate al legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite”, se arată într-un memoriu trimis şefului statului şi, spre informare, Camerei Deputaţilor.

Potrivit semnatarilor, la baza acestui demers stau numeroase argumente în sensul că legea în forma adoptată aduce atingeri drepturilor constituţionale ale tuturor instituţiilor de credit membre ale ARB.

“În viziunea comunităţii bancare legea este neconstituţională din multiple perspective care ţin atât de incompatibilitatea legii cu Constituţia – încălcări ale principiului neretroactivităţii, ale principiului previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale, ale principiului libertăţii economice şi ale principiului garantării proprietăţii, dar şi de antinomiile legii cu dreptul comun civil şi dreptul comun de procedură. Criticile de neconstituţionalitate a legii au fost expuse atât în cererea de reexaminare formulată de preşedintele României, precum şi în punctele de vedere adresate Parlamentului de către Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii”, se mai arată în solicitarea ARB.

Legea dării în plată a fost adoptată în urmă cu o săptămână de Camera Deputaţilor cu o majoritate de 207 voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi o abţinere. Deputaţii au stabilit astfel că legea privind darea în plată nu se va aplica programului Prima Casă şi au majorat plafonul creditelor care intră sub incidenţa acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro. De asemenea, deputaţii au stabilit că legea se va aplica şi celor care sunt în proces de executare silită.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă