Pentru românii care nu au restanţe este o perioadă bună pentru a încerca să contracteze un credit. Dobânzile mici afectează, pe de altă parte, persoanele care doresc să economisească.
Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru credite şi depozite au scăzut în noiembrie 2014 faţă de luna anterioară, cu excepţia celor la creditele noi, în valută, care au crescut în perioada menţionată, scrie Agerpres.
Pentru depozitele în lei aflate în sold, instituţiile de credit au redus dobânzile cu 0,1 puncte procentuale, astfel că media acestora a ajuns la 2,66% pe an în noiembrie 2014 faţă de 2,76% pe an în octombrie. Şi la depozitele noi dobânzile au scăzut, de la o medie de 2,27% pe an în luna octombrie, la 1,88% pe an în noiembrie.
Dobânzi peste medie au acordat băncile în noiembrie pentru depozitele noi în lei constituite de populaţie pe o perioadă cuprinsă între 1 și 2 ani, media acestora fiind de 3,73%, însă în scădere de la 3,85% cu o lună înainte. Pentru firme, băncile au redus dobânzile la depozitele noi în lei de la 1,83% pe an în octombrie la 1,35% pe an în noiembrie.
La euro, băncile au redus dobânzile în noiembrie faţă de octombrie, atât la depozitele noi, de la 1,33% pe an la 1,2% pe an, cât şi la cele vechi, de la 1,68% pe an la 1,63% pe an. În aceeaşi perioadă, băncile au scăzut dobânzile şi pentru depozitele în euro ale populaţiei, de la 1,78% pe an la 1,74% pe an în cazul depozitelor din sold, dar şi pentru cele noi, de la 1,69% pe an la 1,64% pe an. Dobânzi peste medie au acordat băncile, în noiembrie, la depozitele noi, în euro, constituite de populaţie pentru o perioadă între 1 şi 2 ani, de 2,38% pe an, în creştere de la 2,17% pe an în octombrie.
Reduceri
şi la creditele vechi
La creditele în lei aflate în sold, dobânzile au scăzut în noiembrie la 7,95% pe an, de la 8,28% pe an în octombrie. Şi pentru împrumuturile în lei nou acordate băncile au solicitat dobânzi mai mici, de 6,55% pe an în noiembrie, faţă de 7,14% pe an în octombrie 2014. Pentru populaţie, împrumuturile noi în lei s-au ieftinit, per ansamblu, la o medie de dobândă de 7,81% pe an, de la 8,03% luna anterioară. Şi creditele noi acordate firmelor în lei s-au ieftinit în noiembrie faţă de octombrie, la 5,58% pe an, de la 6,35% pe an.
Pentru împrumuturile în valută în sold, dobânzile au fost, în medie, de 4,85% pe an în noiembrie, nivel apropiat de cel din urmă cu o lună, de 4,89% pe an.
La creditele noi, băncile au mărit dobânzile la 3,77% pe an în noiembrie, de la 3,76% pe an în luna anterioară. Şi pentru populaţie dobânzile la creditele noi în euro au crescut la o medie de 5,4% pe an în noiembrie, de la 5,17% pe an în octombrie.
Fenomen european
La mai bine de şase ani de la declanşarea crizei financiare, vremurile sunt încă tulburi în Europa, deşi pentru mulţi s-a instalat o monotonie a veştilor proaste. Economia europeană nu creşte. Toate prognozele sunt învinse de realitatea crudă, care dă evoluţii ale produsului intern brut sub aşteptări. Ţările sunt mult mai îndatorate decât acum cinci ani, la o rată de 93% din PIB, băncile europene au credite neperformante de 880 de miliarde euro. Pe scurt, rezistenţa la şocuri a sistemului a scăzut, iar birocraţii europeni nu văd decât o singură soluţie, potrivit Capital.
Pieţele financiare aşteaptă de la alchimistul Mario Draghi, şeful Băncii Centrale Europeane (BCE), soluţia miraculoasă care va scoate Europa din criză sau care măcar va umfla preţul activelor. Logica mai mult sau mai puţin oficială după care lucrează BCE este următoarea: economia stagnează, deci trebuie stimulată.
Ţările nu mai pot stimula fiscal pe partea de cheltuieli, din cauza restricţiilor privind deficitul bugetar – pe partea de taxe nici măcar nu există discuţii serioase -, aşa că rezolvarea problemei rămâne pe seama politicii monetare, adică în mâna Băncii Centrale Europene. Logica neoficială este aceea că problema Europei cu supraîndatorarea trebuie rezolvată cu orice preţ şi, pentru asta, este necesară o rată mai mare a inflaţiei, care să “mănânce” din datorie.
O rată a inflaţiei de 0,4% nu este suficient de ridicată şi face procesul prea lent, iar instrumentele clasice şi-au dovedit ineficienţa în a genera inflaţie într-o economie care se confruntă cu scăderea investiţiilor, consum scăzut/şomaj ridicat şi reducerea creditului. Pur şi simplu, banii pompaţi până acum de BCE nu s-au mişcat suficient.
Invazie de bani
Băncile centrale au la îndemână puţine mecanisme convenţionale pentru a simula sau înfrâna creditarea: rata dobânzii de politică monetară şi rata rezervelor minime obligatorii. BCE a tras cu cele două gloanţe de multă vreme, fără efecte semnificative asupra creşterii. Când dobânda-cheie a ajuns aproape de zero, a mutat în teritoriu negativ dobânda plătită băncilor pentru depozite (-0,2%), adică pentru fondurile în exces pe care băncile nu le-au plasat nicăieri. Guvernatorul Mario Draghi susţinea că acest cost perceput băncilor comerciale nu va fi transferat mai departe consumatorilor. „Ratele pe care le-am tăiat sunt pentru bănci, nu pentru oameni. Sigur, băncile comerciale pot să reducă dobânzile, dar e decizia lor, nu a noastră. Este complet greşit să se spună că vrem să expropriem depunătorii“, declara Draghi în luna iunie. Însă, realitatea l-a contrazis pe italian, după ce o bancă germană, Deutsche Skatbank, a anunţat că va taxa cu 0,25% depozitele de peste 500.000 de euro, începând cu această lună. Nu sunt alte bănci care să fi aplicat o măsură similară, încă, însă chiar dacă nu primesc rate nominale negative, deponenţii din majoritatea ţărilor europene primesc rate reale negative, dacă luăm în calcul inflaţia.
BCE foloseşte o metodă foarte riscantă pentru a stimula investiţiile, forţând oamenii şi firmele să caute alte plasamente decât tradiţionalele depozite bancare, care vor lovi, în cele din urmă, tot în cei cu o forţă financiară mai mică.
Economia europeană are alte caracteristici când vine vorba despre finanţare decât cea a Statelor Unite, de pildă. Firmele europene îşi asigură 80% din finanţare de la băncile comerciale. Care, la rândul lor, se finanţează din depozitele populaţiei şi ale firmelor.
Îndepărtarea unei părţi din sursa de finanţare creează un dezechilibru şi mai mare în Europa, unde băncile sunt dependente într-o proporţie de 20% de finanţarea instituţională. De aceasta ar urma să se ocupe BCE în perioada următoare. BCE ar urma să cumpere bonduri acoperite cu active şi alte titluri garantate într-un nou program prin care îşi propune să crească volumul bilanţurilor cu aproximativ 1.000 de miliarde de euro, de la nivelul de 2.000 de miliarde de euro din prezent. BCE speră să împingă astfel mai mulţi bani în economie, să crească creditarea, inflaţia, nivelul PIB etc. A mai făcut asta până acum, şi rezultatele nu au fost cele scontate. Sutele de miliarde împrumutate de bănci s-au întors la BCE, fără să meargă în credite.
Aşa că este speculată ideea că BCE va merge mai departe de atât şi că va cumpăra şi datorie publică, prin ceea ce se numeşte quantitative easing, deşi unii preferă să îi spună tipărire de bani. Achiziţia BCE a titlurilor de stat emise de ţările din zona euro ar duce la scăderea randamentului acestora şi la emiterea de monedă nouă. Guvernele s-ar împrumuta mai ieftin şi în sistem ar ajunge mai
mulţi bani. Experienţa Statelor Unite ale Americii arată că lichidităţile au mers, în general, către burse. Dow Jones Industrial Averege şi Standard & Poor‘s 500 au depăşit în acest an maximele istorice. Bursele din Europa nu au mers chiar aşa de bine, cu excepţia celor de la Frankfurt şi Londra. Dacă nu vor să investească la bursă, nici să plătească banca să o împrumute, cei cu economii pot oricând să ţină banii acasă sau să îi cheltuiască. BCE ar prefera cea de-a doua variantă. Pentru că ar genera o creştere a consumului şi a inflaţiei. Desigur, pentru consumatorii de rând şi deponenţi în general, o rată a inflaţiei mai mică este benefică, mai ales că mare parte din nivelul din acest an se datorează reducerii preţului energiei.
