22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăBanca Românească, OBLIGATĂ să modifice 27.000 contracte. De ce a fost amendată...

Banca Românească, OBLIGATĂ să modifice 27.000 contracte. De ce a fost amendată de ANPC

Banca Românească a fost amendată de Protecția Consumatorului cu 40.000 de lei pentru încasare ilegală de comisioane și este obligată să modifice 27.000 contracte până pe 3 septembrie, potrivit președintelui ANPC, Marius Dunca, relatează Agerpres

Banca Românească a transmis că a inițiat demersul de contestare a proceselor verbale și a ordinelor emise de ANPC. Astfel, banca a explicat că nu a comisionat adițional clienții ai căror contracte au fost modificate în 2010. 

“Am luat act de decizia ANPC și dorim să facem câteva precizări cu privire la modul în care instituția a interpretat implementarea Ordonanței de Urgență50/2010 de către Banca Românească. Implementarea OUG 50 de către Banca Românească a avut drept scop alinierea denumirii comisioanelor, conform cadrului legislativ, dar păstrând esența economică a acestora. Mai mult, Banca Românească nu a comisionat adițional clienții ai căror contracte au fost modificate în 2010. În acest moment, am inițiat demersul de contestare a proceselor verbale și a ordinelor emise de ANPC pentru spețele menționate în cadrul deciziei instituției, rezervându-ne dreptul ca, în funcție de soluția judecătorească, să reversăm operațiunile efectuate în urma implementării măsurilor ANPC și să evaluăm consecințele economice ale acestor măsuri cu inițierea unor proceduri judiciare de recuperare”, se arată în comunicatul Băncii Românești. 

Președintele ANPC a explicat că este vorba despre două tipuri de credite, respectiv unul ipotecar și unul de nevoi personale, pentru care banca a încasat unele comisioane, începând din 2010, modificând contractele originale din 2006.

“Vreau să anunț că am sancționat un operator financiar-bancar cu 40.000 de lei și am dispus și măsură complementară de aducere la conformitate a tuturor contractelor, în termen de 30 de zile. Vorbesc despre operatorul financiar Banca Românească”, a afirmat Marius Dunca.

Astfel, pentru un credit ipotecar din 2006 comisionul de analiză era zero iar comisionul de administrare a creditului era de 1% care se achită din credit la data primei utilizări. Cu toate acestea, banca a perceput din 21 iunie 2010 până la momentul analizării petițiilor și un comision de administrare cont curent, iar conform OG 50, aliniatul 36, pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare sau comision de administrare cont curent. ANPC a precizat că banca deține, la 30 iunie 2015, un număr de aproximativ 12.000 de contracte de credit ipotecar.

Dunca a declarat că, din acest moment, banca nu mai are voie să încaseze comisionul, iar consumatorii pot da în judecată operatorul financiar pentru recuperarea banilor încasați fără temei legal.

De asemenea, ANPC a mai analizat un credit de nevoi personale. În prima fază comisionul de analiză era zero, comisionul de administrare a creditului era zero, iar comisionul de monitorizare a creditului era de 0,3% care se achita lunar împreună cu rata de credit. Pe graficul de rambursare apare în 2010 o majorare a comisionului de administrare de la zero la 0,3%, deși în actul adițional se precizează că este zero. Banca are 15.000 de contracte în această situație.

Dunca a spus că banca a fost amendată cu câte 20.000 de lei pentru neregulile găsite la cele două tipuri de contracte.

 

Cele mai citite

Ucraina a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, tip vânător de mine

Un atac al Ucrainei a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, Kovrovets, de tip vânător de mine, a anunțat Comandamentul Flotei din...

Ce pensie va avea Traian Băsescu, după ce și-a pierdut îndemnizația de fost președinte

Traian Băsescu a rămas fără îndemnizația de fost președinte în 2022. Astfel, acum va încasa doar pensie de europarlamentar. Fostul președinte liberal nu mai...

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă