16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăBăncile, lovite de insolvenţe

Băncile, lovite de insolvenţe

În primele trei luni din 2014, aproape 7.000 de societăţi comerciale au intrat în insol-venţă. Deşi în scădere, ritmul este încă unul ridicat, care creează probleme creditorilor, de cele mai multe ori bănci.

„Aproximativ 40% din datoriile cumulate de firmele insolvente şi neacoperite de valoarea activelor, adică 5,2 miliarde de lei, vor fi pierderi în bilanţurile băncilor creditoare, determinând deja creşterea ratei creditelor neperformante pe segmentul companiilor cu 4,5 puncte procentuale“, arată un studiu al Coface România care făcea referire la datele din primele nouă luni din 2013. Respectiva cercetare arată că băncile sunt principalele pierzătoare atunci când vine vorba despre insolvenţe. Ritmul declanşării procedurilor s-a menţinut ridicat şi în prima parte a acestui an. Aproximativ 2.300 de firme au intrat în insolvenţă în fiecare lună, după cum arată Agerpres pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Bucureştiul la putere

Cel mai mare număr de firme intrate în insolvenţă a fost înregistrat în municipiul Bucureşti – 1.182 şi în judeţele Bihor – 1.453, Prahova – 354 şi Braşov – 337. La polul opus, cu cele mai puţine societăţi intrate în insolvenţă, se află judeţele Călăraşi – 27, Neamţ – 36, Giurgiu – 37 şi Sălaj – 44. În primele trei luni din 2014, la ONRC au fost înregistrate 29.295 persoane fizice şi juridice la nivel naţional, faţă de 30.035 în perioada similară a anului trecut. Cea mai mare scădere a numărului de înmatriculări a avut loc în judeţele Tulcea (-40,87%), Bistriţa-Năsăud (-24,43%), Buzău (-18,89%) şi Olt (-16,71%). În schimb, numărul înmatriculărilor a crescut cel mai mult în Sălaj (24,68%), Harghita (23,28%), Cluj (21,58%) şi Bihor (11,67%). În ianuarie-martie 2014, cele mai multe firme au fost înregistrate în Bucureşti – 4.810, în Cluj – 1.837, şi în Timiş – 1.402. La polul opus, în judeţele Covasna, Giurgiu şi Ialomiţa, au fost consemnate cele mai puţine înmatriculări, respectiv 240, 253 şi 256.

Miliarde de lei

Companiile care şi-au întrerupt activitatea anul trecut au cumulat datorii totale de 121 miliarde lei, cu active imobilizate de 43 miliarde lei. Din totalul acestora, 52% au fost radiate, 17% au intrat în insolvenţă, 16% au fost dizolvate, iar 15% suspendate.Numărul firmelor intrate în insolvenţă în primele nouă luni a ajuns la 18.321, în scădere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă ritmul de deschidere a procedurii de insolvenţă s-a accelerat în trimestrul al treilea, având în vedere că la finele lunii iunie decalajul era de 10%. Pentru întregul an, estimăm că se va ajunge la circa 25.000 de firme intrate în insolvenţă, păstrându-se o reducere de 3-3,5% faţă de anul trecut. Cel mai îngrijorător este faptul că în anul 2013 se va înregistra un număr-record al insolvenţelor în rândul companiilor medii şi mari“, a spus Coman. Firmele insolvente în perioada ianuarie-septembrie au cumulat datorii neacoperite prin valoarea contabilă a activelor de 13 miliarde lei, în urcare cu 52% faţă de perioada similară a anului trecut, când se situau la 8,5 miliarde lei. Din totalul datoriilor, circa 40% (5,2 miliarde lei) vor fi pierderi în bilanţurile băncilor creditoare, nivel similar celui din perioada corespunzătoare din 2012, determinând creşterea creditelor neperformante pe segmentul corporate cu 4,5 puncte procentuale. Restul de 60% reprezintă pierderi asumate de sectorul privat şi de stat, iar efectul negativ se propagă pe lanţul furnizor-client.

Efect de bulgăre

În zona euro, dobânda medie este la 3,81%, în timp ce ţările baltice (cu excepţia Lituaniei, care a adoptat deja euro) oferă cele mai mici dobânzi la creditele pentru firme în monedă proprie. Comparabilă este situaţia din Austria, unde firmele pot lua credite la o dobândă de 2,52%, asemănătoare cu cea din Letonia şi Estonia, unde costul împrumuturilor este de 2,49%. Există însă şi un motiv serios pentru care băncile din România au dobânzi atât de mari la credite pentru firme. Este vorba despre riscul important pe care îl implică creditarea firmelor în ţara noastră. Rata insolvenţelor este, în România, de 5,67%, de cel puţin două ori mai mare decât în orice altă ţară din Europa şi de 20 de ori mai mare decât în ţări comparabile cu România, cum ar fi Polonia, Bulgaria sau Cehia. Doar Ungaria mai are o rată a insolvenţelor care ar putea fi comparabilă, adică 3,84%. Cu 23.665 de firme aflate în insolvenţă la nivelul anului 2012, România conduce clasamentul şi din perspectiva cifrelor absolute. În Polonia, de exemplu, doar 877 de firme sunt insolvente. Ba mai mult, rata de recuperare a creanţelor în cazul firmelor intrate în insolvenţă este cea mai mică din regiune. „În România, o insolvenţă durează până la 3,3 ani, printre cele mai lungi perioade din regiune, iar după aceşti 3,3 ani creditorii reuşesc să recupereze doar 29,2% din creanţe, adică cel mai puţin din regiune“, spune economistul-şef al Raiffeisen România. Ca o consecinţă firească, băncile de la noi înregistrează un nivel-record al neperformanţei pe zona creditelor.

Cele mai citite

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Metodologia privind evaluarea externă a calității educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calității educației, precum și Criteriile, standardele...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...
Ultima oră
Pe aceeași temă