23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBCE menține dobânda de politică monetară la 0,05%

BCE menține dobânda de politică monetară la 0,05%

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut, miercuri, dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,05%, informează Mediafax.

“Consiliul Guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,05%, 0,30% și, respectiv, -0,20%”, se arată într-un comunicat al instituţiei europene.

Ultima modificare a ratei dobânzii de politică monetară a BCE a avut loc în luna septembrie a anului trecut, când instituţia a coborât dobânda la minimul record de 0,05%, de la 0,15% anterior.

Preşedintele BCE Mario va susţine o conferinţă de presă la ora 15:30, ora României.

Analiştii anticipează că Draghi va vorbi despre evoluţia programului de achiziţii de obligaţiuni lansat de BCE la începutul lunii martie şi că va preciza dacă există posibilitatea ca această măsură să fie stopată înainte de termenul anunţat iniţial, potrivit Bloomberg.

Programul BCE de relaxare cantitativă prevede cumpărarea de active, inclusiv obligaţiuni guvernamentale, în valoare de 60 de miliarde de euro în fiecare lună, până în septembrie 2016. Instituţia va cheltui, astfel, 1.080 de miliarde de euro în total în cadrul acestui program, pentru a sprijini accelerarea inflaţiei din zona euro spre ţinta BCE de puţin sub 2% şi pentru susţinerea economiei.

Preţurile de consum din zona euro au coborât cu 0,1% în martie faţă de aceeaşi lună din 2014, marcând a patra lună consecutivă de valori negative, însă ritmul de scădere a fost cel mai lent din această perioadă, potrivit datelor Eurostat.

În luna februarie, inflaţia s-a situat la -0,3%, iar în ianuarie preţurile de consum din zona euro au scăzut cu 0,6% comparativ cu aceeaşi lună din 2014, consemnând cel mai important declin de la înfiinţarea zonei euro, în 1999, până în prezent.

Un nivel al inflaţiei de -0,6% a mai fost înregistrat în zona euro doar în luna iulie a anului 2009, în timpul recesiunii economice.

Analiştii se aşteaptă ca Draghi să comenteze şi în legătură cu efectele pe care situaţia Greciei le-ar putea avea asupra zonei euro, în condiţiile în care guvernul de la Atena riscă să rămână fără fonduri în luna aprilie.

Consiliul Guvernator al BCE a decis marţi să suplimenteze cu 800 de milioane de euro fondurile disponibile pentru băncile din Grecia prin programul de finanţare de urgenţă ELA (emergency liquidity assistance), la 74 de miliarde de euro.

Cele mai citite

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă