17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăBERD a cumpărat 15% din obligațiunile Garanti Bank

BERD a cumpărat 15% din obligațiunile Garanti Bank

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a subscris 15% (68 milioane euro) din totalul emisiunii de obligaţiuni negarantate în moneda locală a Garanti Bank, de 300 milioane lei, reprezentând a patra investiţie într-o astfel de emisiune în cadrul programului său de 150 milioane euro, anunță Mediafax.

Garanti Bank a atras săptămâna trecută 300 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni negarantate în lei, cu scdenţă la cinci ani şi o dobândă anuală de 5,47% pe an, deschisă luni şi închisă anticipat marţi datorită subscrierii integrale.

Garanti Bank urmează să depună documentaţia necesară în vederea admiterii în cel mai scurt timp la tranzacţionare a obligaţiunilor pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti.

Valoarea nominală totală a obligaţiunilor oferite a fost de 230 milioane de lei, cu posibilitatea creşterii la maxim 300 milioane lei.

"Acest tip de finanţare va permite Garanti Bank să îşi extindă şi să îşi diversifice baza de investitori, precum şi sursele de finanţare, consolidându-şi structura de finanţare, fapt ce va permite băncii să acorde mai multe împrumuturi, în special în moneda locală", se arată într-un comunicat al BERD.

Vânzarea obligaţiunilor a fost intermediată de BRD – Groupe Societe Generale.

BERD participă, prin această investiţie, la a patra emisiune de obligaţiuni în cadrul programului său pentru dezvoltarea pieţei obligaţiunilor emise de instituţii financiare din România, în valoare de 150 milioane euro, lansat în iunie 2013.

Programul BERD contribuie la dezvoltarea pieţei de obligaţiuni corporative din România prin susţinerea emisiunilor de obligaţiuni neguvernamentale în sectorul instituţiilor financiare.

BERD a investit, de la începutul activităţii sale în România, circa 6,7 miliarde euro în 360 de proiecte şi a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare.

Garanti Bank a încheiat primele trei luni cu un profit net de 9,2 milioane euro, cu 8,9% mai mare comparativ cu primul trimestru din 2013 şi venituri nete în valoare de 28,2 milioane euro.

Garanti România a înregistrat un profit net consolidat de 10,6 milioane euro în primul trimestru, în creştere cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi venituri nete consolidate de 34,2 milioane euro.

Activele totale s-au ridicat la 1,96 miliarde euro, în creştere cu 15,6% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut.

Grupul Garanti este deținut de către Turkyie Garanti Bankasi (TGB), o bancă universală cu servicii în toate segmentele de business.

Cele mai citite

Românii fac show în Turcia! Drăguș a marcat două goluri pentru Gaziantep

Internaționalul român Denis Drăguș a reușit o „dubla”, iar Alexandru Maxim a oferit nu mai puțin de trei pase decisive în victoria categorică obținută...

Cum să asortezi bijuteriile cu ținutele? 7 sfaturi utile

Sursa foto: Shutterstock Bijuteriile pot fi detalii cheie în completarea unei ținute, adăugând strălucire și rafinament sau chiar oferind un accent de personalitate. Asortarea lor corectă...

Importanța recenziilor online și a prezenței digitale pentru spălătoria ta auto

sursa foto: shutterstock.com În era digitală, succesul unei spălătorii auto poate depinde în mare măsură de recenziile online și de vizibilitatea sa în mediul digital. Află cum...
Ultima oră
Pe aceeași temă