16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBNR: Inflație de -3 la sută, pentru finalul primului trimestru din 2016

BNR: Inflație de -3 la sută, pentru finalul primului trimestru din 2016

Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de -3% pentru finalul lunii martie 2016, relatează Agerpres. Excluzând efectul runda I privind TVA, inflaţia ar fi atins 1,3%, la finalul primului trimestru din acest an. 

Ţinta de inflaţie a Băncii Centrale pentru 2016 este de 2,5 la sută +/-1 punct procentual. 

Banca Naţională a României a modificat la 1,4% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară, de 1,1%, conform datelor prezentate marţi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă. 

Pentru 2017, BNR a prognozat o inflaţie de 3,4%, la finele anului. 

"Proiecţia indicelui preţurilor de consum (IPC) ne arată două lucruri: că perioada de inflaţie negativă este tranzitorie şi rata anuală a inflaţiei calculată pe baza indicelui preţurilor de consum este prognozată la 1,4% la sfâşitul anului 2016 şi se iese, deci, din inflaţia negativă, şi la 3,4%, adică aproape de limita superioară a intervalului pe care îl ţintim în ultima parte a anului 2017", a spus Isărescu. 

El a precizat că traiectoria ratei inflaţiei IPC este afectată substanţial de măsurile fiscale care au vizat reducerea succesivă a impozitelor indirecte. 

"Am mai calculat şi impactul de runda I a reducerii cotei TVA. În această situaţie, acesta este un calcul cu un anumit grad de probabilitate; rata inflaţiei ar atinge 3% în 2016 şi 3,7% în 2017. Şi trecutul şi traiectoria ratei inflaţiei IPC este afectată substanţial de măsurile fiscale care au privit reducerea succesivă a impozitelor indirecte şi noi, ca instituţie care urmăreşte stabilitatea preţurilor, dorim să subliniem caracterul tranzitoriu al acestei perioade de inflaţie negativă. Pe de altă parte, preocuparea noastră este de a păstra inflaţia în ecartul pe care ni l-am stabilit, de a da încredere că stabilitatea preţurilor să rămână şi a stimula pe această bază o creştere economică de durată, sustenabilă, în România", a precizat oficialul BNR. 

Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat, în şedinţa din 5 februarie, Raportul trimestrial asupra inflaţiei. 

'Noua prognoză trimestrială reconfirmă perspectiva adâncirii inflaţiei în teritoriu negativ în primele cinci luni ale anului 2016, ca efect al scăderii cotei standard TVA şi a altor impozite indirecte. Totodată, se anticipează revenirea la începutul anului 2017 şi rămânerea ulterioară a ratei anuale a inflaţiei în interiorul intervalului ţintei. Această evoluţie are ca explicaţie epuizarea impactului dezinflaţionist tranzitoriu al reducerii cotei standard a TVA, relaxarea conduitei politicii fiscale şi creşterea costurilor unitare cu salariile. Reducerea succesivă a impozitelor indirecte implementate în perioada 2015-2017 determină volatilitatea ratei inflaţiei în intervalul prognozat', se arată într-un comunicat al BNR. 

Potrivit acestuia, inflaţia s-a menţinut în teritoriu negativ la finalul anului 2015, în linie cu prognoza. Factorul principal al acestei evoluţii a fost aplicarea, începând cu luna iunie, a cotei reduse de TVA la toate alimentele, băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică. 

Rata anuală a inflaţiei s-a situat în luna decembrie 2015 la -0,9%, faţă de -1,1% în luna noiembrie şi -1,87%, nivelul minim consemnat în luna august. 

'Această creştere s-a datorat efectelor de bază asociate evoluţiei preţului combustibililor, accelerării creşterii preţurilor la tutun, precum şi influenţelor restrângerii mai alerte a deficitului de cerere agregată şi ale relativei deprecieri a monedei naţionale. În absenţa măsurii privind extinderea cotei reduse a TVA, rata anuală a inflaţiei s-ar fi plasat la finele anului aproape de 2%, nivel aflat în interiorul intervalului de variaţie al ţintei de inflaţie (2,5 la sută +/-1 punct procentual)', se menţionează în comunicatul BNR.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă