13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBREXIT. Profiturile băncilor europene s-ar putea reduce substanţial

BREXIT. Profiturile băncilor europene s-ar putea reduce substanţial

Profiturile băncilor europene ar putea scădea până în 2018 cu 32 miliarde de euro (35 miliarde de dolari) din cauza votului pentru ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit), un declin de 11% faţă de câştigurile care ar fi fost obţinute fără acest şoc economic, arată o analiză a Goldman Sachs Group, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres

Cel mai afectate vor fi băncile britanice, care ar urma să piardă zece miliarde de euro din potenţialul profit net, cel mai puţin expuşi fiind creditorii din Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg) şi statele nordice, susţin analiştii de la Goldman Sachs. 

Ne aşteptăm la perspective mai slabe din cauza declinului volumelor, a veniturilor din taxe, a marjelor de profit, precum şi a riscurilor de creditare mai ridicate. De asemenea, ne aşteptăm la o activitate mai scăzută pe pieţele de capital şi la reducerea valorii activelor, avertizează analiştii băncii americane de investiţii. 

În zona euro, cele mai afectate de Brexit vor fi băncile din Germania, din cauza eficienţei scăzute a costurilor, apreciază Goldman Sachs. 

Luni, acţiunile băncilor Barclays şi Royal Bank of Scotland (RBS) au fost suspendate temporar de la tranzacţionare la Bursa din Londra, după ce au scăzut cu peste 10%. Titlurile Barclays au pierdut 11,40% şi cele ale RBS până la 14,66%, ceea ce a dus la suspendarea automată a acţiunilor. 

Băncile sunt printre cele mai afectate de volatilitatea pieţei după victoria Brexitului (ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană) la referendumul de joi. 

Şi acţiunile altor bănci europene au avut de suferit. Titlurile Deutsche Bank şi Credit Suisse au înregistrat pierderi record, în timp ce acţiunile Piraeus Bank, au scăzut cu 7,4%, iar cele ale Eurobank cu 12,6%. 

Ministrul Economiei, George Osborne, a încercat să liniştească pieţele, afirmând că “soliditatea” economiei ţării va ajuta la înfruntarea dificultăţilor legate de Brexit.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă