8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBuget 2015. Generozitate pentru baroni și biserici. ANI, ținta UDMR

Buget 2015. Generozitate pentru baroni și biserici. ANI, ținta UDMR

Dezbaterile din comisiile parlamentare asupra bugetului pe anul 2015 au scos la iveală prioritățile senatorilor și deputaților atunci când vine vorba de alocări financiare.

Astfel, comisiile de administraţie publică din Cameră şi Senat au aprobat aseară bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, toate cele 1.002 amendamente depuse fiind avizate pozitiv. Potrivit raportului comisiei de administrație, câteva sume aprobate au un nivel-record. Astfel, Roberta Anastase (PDL) a obținut peste trei miliarde de lei pentru realizarea sistemelor de canalizare și a stațiilor de epurare a apelor uzate din comuna Plopu, din Prahova. “Eu am centralizat proiectele de la primari. Proiectul din comuna Plopu se referă și la o stație de epurare care trebuie să respecte anumite standarde ale UE și de aceea este atât de costisitor”, a explicat Roberta Anastase. Majoritatea amendamentelor vizează, printre altele, reabilitarea unor drumuri județene, alimentarea cu apă a unor localități rurale, construirea unor cămine culturale, a unor poduri sau reparația unor școli. Aria este însă mai largă. Astfel, deputații PDL Constantin Dascălu și Marinică Dincă au obținut 231 de milioane de lei pentru un studiu de fezabilitate, proiectul tehnic și execuția unui nou stadion municipal de 30.000 de locuri în Craiova. Valeria Sechelean (PDL) a obținut 200 de milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de amenajare turistică în Munții Tarcău, din județul Caraș-Severin. Parlamentarii PSD au cerut, în general, sume mai mici. De exemplu, Georgică Severin a cerut doar 25 de milioane de lei pentru un stadion de 180 de locuri în Azuga.

Sute de amendamente pentru biserici

Un alt record s-a înregistrat la Secretariatul General al Guvernului, unde au fost aprobate 440 de amendamente, majoritatea vizând alocarea de fonduri pentru biserici. Sumele variază între un milion și 100 de milioane de lei, cu câteva excepții. Astfel, pentru reconstrucția Bisericii Delau Negru, din județul Cluj, care a ars, au fost aprobate 500 de milioane de lei, la propunerea deputatului PDL Alin Tișe.

Pentru a deveni efective, amendamentele ar trebui adoptate de către comisiile de buget-finanțe și de către plenul Parlamentului. Pe de altă parte, trei parlamentari UDMR – Marton Arpad, Erdei Istvan și senatorul Vegh Alexandru – au solicitat diminuarea bugetului Agenției Naționale de Integritate (ANI) cu 4,5 milioane de lei. Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au respins amendamentul privind scăderea bugetului ANI, dar acesta poate fi reluat la dezbaterile din plen.  

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă