Chiar dacă dă bine în rapoartele actuale către Eurostat, naționalizarea pensiilor înseamnă, dintr-o perspectivă temporală mai îndelungată şi ţinând cont de evoluţiile demografice, „un împrumut de la viitor“.Introducerea pensiilor private obligatorii, în 1998, a fost una dintre cele mai importante realizări ale Ungariei, pentru că a pus angajamentele de pensii din această ţară pe o bază durabilă, declara în 2011 Anne-Marie Guldewolf, reprezentantul FMI care a gestionat acordul de sprijin financiar încheiat de Ungaria cu instituţia financiară pe perioada crizei. Ea a caracterizat măsurile prin care Guvernul de la Budapesta a rechiziţionat activele fondurilor de pensii ca fiind numai o măsură de imagine contabilă, căci deficitul va continua să existe atâta vreme cât va continua să existe şi obligaţia de plată a statului ungar către viitorii pensionari cărora acum li s-au confiscat economiile pentru pensie. Cu alte cuvinte, chiar dacă dă bine în rapoartele actuale către Eurostat, aplicarea acestei măsuri înseamnă, dintr-o perspectivă temporală mai îndelungată şi ţinând cont de evoluţiile demografice, „un împrumut de la viitor”.
Cine va plăti însă acest împrumut? Şi dacă generaţiile viitoare nu-l vor putea plăti, ce soluţii rămân pentru ca seniorii deceniilor viitoare să nu îngroaşe rândurile populaţiei care trăieşte sub pragul sărăciei?
La momentul reversării reformei pensiilor, principalul argument folosit în comunicarea publică a fost cel al slabelor randamente investiţionale obţinute de fondurile de pensii. Ca alternativă, aşa cum sintetiza agenţia de rating Moody’s în motivarea deciziei din 2011 de a revizui negativ ratingul de ţară al Ungariei, Guvernul îşi asumă în totalitate riscurile legate de obligaţia de a furniza pensii decente, indiferent de evoluţia demografică, participarea la piaţa muncii, creşterea economică etc. Întrebarea evidentă este: îşi asumă Guvernul acest risc în mod real sau sunt de fapt cetăţenii cei care vor trebui să-şi asume riscul de a trăi în sărăcie, „descurcându-se” la vârsta senectuţii cu resurse financiare cu totul insuficiente?
După cum au evoluat lucrurile ulterior momentului 2011, s-ar părea că deocamdată pensiile rămân pentru clasa politică doar un subiect electoral, de propagandă populistă, lăsând viitorul în seama… guvernelor viitoare.
Un sistem sărac, care se vrea generos
Potrivit estimărilor Institutului Ungar de Cercetări Demografice (HDRI), populaţia Ungariei va număra cu circa 2 milioane mai puţini cetăţeni până în 2060, în timp ce fiecare al treilea cetăţean va aparţine grupei de vârstă de peste 65 de ani. Acest trend demografic va pune o presiune extraordinară pe sistemul de pensii publice, mai ales în condiţiile în care, în urma naţionalizării Pilonului II de pensii private, cetăţenii ungari vor depinde la bătrâneţe, aproape în exclusivitate, de veniturile din pensia de stat.
Un eveniment recent ar putea înrăutăţi şi mai mult situaţia, chiar şi pe termen scurt, permiţând retragerea din activitate a unui număr ridicat de bărbaţi la o vârstă inferioară celei prevăzute de legislaţia curentă. Pe scurt, este vorba despre decizia Curţii Supreme ungare, care – în opoziţie cu decizia luată de Comisia Electorală Naţională – a dat undă verde unei solicitări depuse de o persoană fizică ce a cerut organizarea unui referendum pentru a răspunde întrebării dacă bărbaţilor ar trebui să li se permită pensionarea anticipată în condiţii similare celor prevăzute pentru femei, adică după atingerea unui stagiu de contribuţie de 40 de ani. În cazul în care în urma referendumului s-ar obţine un răspuns pozitiv, noua prevedere ar intra în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor referendumului.
În practică, pentru ca programul „Men40” să fie aplicat, este nevoie ca organizarea referendumului să fie sprijinită prin 200.000 semnături, iar participarea să depăşească 4 milioane de votanţi.
Potrivit unui raport al administrației centrale pentru pensiile publice, dacă cele două condiţii vor fi îndeplinite şi referendumul se va încheia cu un răspuns pozitiv, circa 150.000 de bărbaţi s-ar putea retrage din activitate numai în primul an de aplicare a „Men40”, devenind din contributori la sistem beneficiari şi adăugând circa 200 miliarde forinţi la cele 2.000 miliarde forinţi (cca. 6,5 miliarde euro) reprezentând cheltuiala actuală pentru pensii.
Pentru a aprecia posibilele consecinţe ale aplicării „Men40”, este interesant de recapitulat care au fost efectele „Women40”, aplicată în 2011:
– costul total al programului „Women40”, în perioada 2011-2015, a fost de 615 miliarde forinţi, corespunzător unui număr de 130.000 de femei care s-au pensionat anticipat;
– în anul fiscal 2014, 120.000 de persoane s-au pensionat după 40 de ani de contribuţie, primind o pensie medie de 115.000 forinţi, potrivit datelor Casei Centrale de Pensii;
– în raport cu numărul persoanelor pensionate la vârsta standard de pensionare, cele 120.000 de persoane pensionate după 40 de ani de contribuţie reprezintă un procent de 6%;
– pentru anul 2016, pensionarea femeilor în condiţiile „Women40” va genera costuri estimate la 195 miliarde forinţi. De remarcat că, an de an, costurile estimate ale programului au fost depăşite cu câteva miliarde de forinţi, cea mai mare diferenţă înregistrându-se în 2012, când faţă de cele 60 miliarde forinţi estimate costurile s-au ridicat la 105 miliarde forinţi;
– în timp ce în rândul bărbaţilor procentul celor pensionaţi anticipat este nesemnificativ, în cazul femeilor statisticile oficiale arată că circa 65% din femeile care se calificau pentru pensionarea anticipată în programul “Women40” au valorificat această oportunitate.
Cât despre perspectivele pensiilor publice ungare în eventualitatea introducerii „Men40”, analizele efectuate de Ministerul Economiei arată că probabil bugetul pensiilor de stat ar înregistra o creştere anuală de circa 6,6% pe segmentul cheltuielilor, sustenabilitatea sa fiind serios periclitată. Ca alternativă, diverşi reprezentanţi ai Guvernului vorbesc deja despre o posibilă reducere a pensiilor pentru a compensa surplusul de cheltuială introdus de „Men40”. Ca atare, ei atrag atenţia populaţiei ca, în eventualitatea organizării referendumului, să cumpănească serios dacă se justifică favorizarea unei categorii sociale în detrimentul tuturor celorlalţi pensionari şi totodată periclitarea stabilităţii de ansamblu a sistemului. Totuşi, ca în cazul tuturor propunerilor populiste, care servesc agenda imediată a unor politicieni ignorând costurile şi primejdiile viitoare, n-ar fi exclus ca şi aceasta să găsească suficientă susţinere populară.
Există alternative?
Răspunsul la această întrebare este mai degrabă „NU”, cel puţin în ceea ce priveşte soluţiile instituţionalizate, la scară naţională.
La jumătatea anului curent, forma de economisire pentru pensie cu cea mai largă participare era Pilonul III, de pensii private facultative, care înrolează în prezent circa 1, 17 milioane membri ale căror active sunt gestionate de peste 40 de fonduri de pensii. Din păcate, volumul total al activelor nete acumulate în acest pilon este de circa 1.120,6 miliarde forinţi, adică circa 3,6 miliarde euro. Cu o valoare medie a contului care depăşeşte puţin 3.000 euro, Pilonul III este încă departe de a fi capabil să asigure un venit suplimentar substanţial pentru cel puţin 15-20 de ani, perioada pe care deţinătorii conturilor este de așteptat să şi-o petreacă la pensie.
În Pilonul II, de pensii obligatorii, valoarea medie a conturilor este substanţial mai mare, de circa 11.600 euro, în condiţiile în care activele totale administrate în prezent se ridică la 219,12 miliarde forinţi (<10% faţă de Q1 2011), iar numărul participanţilor care nu au părăsit sistemul este de 60.830. Trebuie luat în considerare însă că aceşti participanţi şi-au pierdut dreptul la o pensie publică atunci când au decis să-şi menţină contribuţiile la Pilonul II. Pe de altă parte, viitorul Pilonului II este în continuare periclitat, chiar şi la acest nivel redus, dată fiind intenţia autorităţilor de a desfiinţa fondurile de pensii care au încasat două luni consecutive, din şase, contribuţii de la mai puţin de 70% din participanţi.
