10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe măsuri a luat BNR după ultimele evenimente din Grecia

Ce măsuri a luat BNR după ultimele evenimente din Grecia

Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat, miercuri, că BNR ia în calcul o reconsiderare prudentă a politicii monetare, întrucât trebuie să echilibreze programul fiscal, informează Mediafax.

“Se consemnează o relativă accentuare a fluctuațiilor cursului de schimb al leului pe fondul tensiunilor legate de situația Greciei și a volatilității de pe piețele financiare internaționale. Cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva intrării şi menţinerii pe termen scurt a ratei anuale a inflației în teritoriu negativ, ca efect al extinderii, începând cu 1 iunie 2015, a aplicării cotei reduse de TVA la toate alimentele și serviciile de alimentaţie publică, dar şi în condiţiile restrângerii mai rapide a deficitului de cerere agregată și ale creșterii costurilor unitare cu forța de muncă. Acestea, coroborate cu actuala conjunctură – situația din Grecia, incertitudinile privind acordurile României cu instituțiile internaționale și divergenţa conduitelor politicilor monetare ale principalelor bănci centrale din lume – , reclamă o reconsiderare prudentă a ciclului politicii monetare”, arată BNR, în comunicatul extins transmis după şedinţa CA pe probleme de politică monetară.

Citește și: Ce efecte are criza din Grecia asupra Bursei de la București

Întrebat ce înseamnă o reconsiderare prudentă a ciclului politicii monetare şi pe ce perioadă se va întinde, Isărescu a afirmat că decizia a fost luată de principiu, iar componentele unei asemenea reconsiderări se referă la nivelurile pe care BNR le urmăreşte în final în ceea ce priveşte rata de politică monetară, rata rezervelor minime obligatorii, coridorul de variaţie, dar şi alţi indicatori, precum datoria netă.

“Pe de altă parte, reconsiderarea se referă la calendar. Cred că, în final, când vom veni cu o gândire nouă, ne vom referi în principal la calendarul de luare a unor decizii. Noi am anunţat că avem un obiectiv, să venim cu rezervele minime obligatorii la standarde europene, care sunt în jur de 2%. Probabil că eram ambiţioşi, vom fi mai puţin ambiţioşi”, a spus şeful BNR la briefingul după şedinţa CA.

El a explicat că unul dintre motivele reconsiderării îl constituie şi programul fiscal, care, aşa cum a fost aprobat, presupune o relaxare substanţială a politicii fiscale, sensibil mai mari decât a avut în vedere banca centrală când a întocmit proiectul “monetary easing”, de a alinia instrumentele de politică monetară la standarde europene.

Citește și: Ce se întâmplă cu băncile grecești dacă statul elen intră în faliment

“Or aici dozajul este foarte important, politica monetară nu mai poate să aibă aceeasşi configuraţie, în condiţiile în care aceste relaxări fiscale vor fi introduse în practică. Şi trebuie să le regândim. Şi toate în contextul internaţional, care nu este deloc favorabil, iar contextul intern este încă incert. Nu vedem încă date care să ne ajute pe noi să sprijinim măsurile de relaxare fiscală, nu le găsim încă prin ceea ce produce economia”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a punctat că nu întrevede, pe cât se poate estima în actualul context, o nevoie imediată de inversare a trendului de relaxare a politicilor monetare.

“Dar dacă lucrurile se tensionează, este posibil ca dobânzile de pe piaţă să ajungă la 1,75%, cea mai mare volatilitate o văd pe partea de dobânzi monetare. Noi avem încă marja mai mare, plus/minus 1,5%, de regulă este plus/minus 1%, noi am fi vrut să ajungem la 1%. Primul lucru, când situaţia se tensionează, dobânzile se duc spre rata de refinanţare sau deasupra”, a concluzionat şeful Băncii Naţionale.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă