8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe nu asigură poliţa CASCO

Ce nu asigură poliţa CASCO

Aproape toate contractele de asigurare CASCO încheiate de societăţile de profil din România conţin cel mult o pagină cu riscurile asigurate şi cel puţin trei pagini cu excluderi de la plata daunei. „Capital“ a constatat acest lucru analizând, la faţa locului, ofertele celor mai importante companii de asigurări.

Pot apărea surprize mari, mai ales că atât angajaţii asigurătorilor, cât şi brokerii pe care i-am vizitat au tendinţa de a se concentra 100% asupra termenilor financiari ai asigurării, lăsând la urmă condiţiile contractuale. Unii au fost chiar surprinşi când am cerut detalii în ceea ce priveşte excluderile prevăzute în contract.

 Majoritatea clauzelor care prevăd situaţiile când asiguratul nu este despăgubit sunt fireşti şi ţin de culpa directă a clientului ori de lipsa de predictibilitate a anumitor evenimente. Cu toate acestea, am întâlnit cazuri în care clauzele contractuale sunt mai mult decât interpretabile sau chiar privează clientul de despăgubire în situaţii asupra cărora nu poate avea nici un fel de control.

Una dintre prevederile contractuale mai puţin clare arată că asiguratul nu beneficiază de despăgubire în situaţia în care „nu a luat toate măsurile necesare pentru  limitarea pagubei“. Această excludere este prezentă în contractele majorităţii societăţilor importante, iar la una dintre ele se aplică nu doar în cazul daunelor din accidente, ci şi în situaţia în care automobilul este expus unui furt sau unei tentative de furt. Nici măcar agenţii respectivei societăţi nu ne-au putut demonstra cum poate un client să limiteze paguba în cazul în care îi este furată maşina. Într-o altă situaţie, firma de asigurare spune că nu acordă despăgubiri pentru „pagubele produse ca urmare a trepidaţiilor în timpul mersului“. Nici în acest caz nu am reuşit să obţinem o explicaţie clară, deşi am insistat şi pe cale oficială.

Erorile din service, excluse la plată

Una dintre situaţiile în care nici un asigurător nu va face plata daunei este aceea în care dauna este majorată ca urmare a greşelilor din service, iar acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că asigurătorii au, printre unităţile de service, parteneri agreaţi pe care îi recomandă clienţilor.

Practic, din momentul în care automobilul şi-a început drumul către service (incluzând eventuala tractare), valabilitatea asigurării încetează. Dacă, de exemplu, în urma unei greşeli de reparaţie, dauna constatată iniţial este majorată, clientului nu-i rămâne decât să ceară despăgubiri service-ului. Mai mult, este exclusă de la plată  chiar şi situaţia în care automobilul este furat în perioada în care se află în reparaţii. Asigurătorii nu plătesc nici în cazul exploziei anvelopelor sau în situaţia în care apar daune provocate de fenomene naturale, cum ar fi ploaia, grindina sau îngheţul. Nu sunt incluse în asigurare nici pagubele provocate motorului sau altor componente prin creşterea temperaturii şi nici cele produse prin acţiunea curentului electric. În cazul în care se constată că dauna a fost majorată ca urmare a rulării în condiţiile apariţiei unei defecţiuni, asigurătorii refuză, de asemenea, plata. Una dintre societăţi aduce ca exemplu situaţia în care şoferul continuă să ruleze după ce s-a spart baia de ulei.

De asemenea, dacă se constată că părţile componente ale automobilului nu au fost întreţinute corespunzător, este refuzată despăgubirea. Exemplul adus aici vizează pagubele provocate motorului sau cutiei de viteze din cauza lipsei sau insuficientei ungeri. În sfârşit, dacă poliţa de asigurare nu are şi o componentă specială, societatea nu va plăti pentru pagubele generate de tentativele de furt.    

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă