16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăChina a înființat un fond de 10 miliarde de euro pentru investiții...

China a înființat un fond de 10 miliarde de euro pentru investiții în Europa Centrală și de Est

China a înființat un fond în valoare de 10 miliarde de euro pentru investiții în Europa Centrală și de Est, a anunțat duminică banca chineză ICBC.

Fondul China-Central Eastern Europe va fi administrat de Sino-CEE Financial Holdings, o companie înființată de bancă în acest an.

Compania a fost lansată în mod oficial de premierul chinez Li Keqiang, sâmbătă, în timpul unei vizite la Riga. Fondul are că obiectiv atragerea a 50 miliarde de euro pentru finanțarea unor proiecte în domenii precum infrastructura, producție high-tech și bunuri de consum, potrivit băncii.

Investițiile ar putea fi extinse în restul Europei și alte regiuni, dacă vor fi relevante pentru China-Central și cooperarea Europei Centrale. Fondul va fi susținut de guvernul de la Beijing, dar va funcționa după principii de afaceri și în funcție de piață. Europa Centrală și de Est face parte din proiectul chinez Drumul Mătăsii, prin care autoritățile de la Beijing vor să între pe noi piețe de export, pe fondul încetinirii creșterii economiei interne.

Companiile chineze au investit deja peste cinci miliarde de dolari în Europa Centrală și de Est, a a declarat anul trecut Gao Yam, secretar de stat în Ministerul chinez al Comerțului. Strategia Chinei de creștere a investițiilor în estul Europei are loc într-un moment în care în Germania au apărut tot mai multe apeluri pentru restricționarea investițiilor chineze în unele sectoare.

Riga găzduiește un summit al liderilor din 16 state din Europa Centrală și de Est și China. China Life Insurance și Fosun Group sunt implicate la rândul lor în administrarea fondului de investiții.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă