20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCine este candidatul României pentru postul de viceguvernator la BANCA EUROPEANĂ de...

Cine este candidatul României pentru postul de viceguvernator la BANCA EUROPEANĂ de INVESTIȚII

Președintele Klaus Iohannis și Guvernul României au aprobat propunerea Ministrului Finanțelor Publice pentru funcția de viceguvernator la Banca Europeană de Investiţii (BEI), informează Mediafax.

Candidatul propus de România este Cristian Popa, fost viceguvernator la BNR timp de trei mandate, în calitate de candidat al României pentru funcția de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI).

Popa ar urma să-l înlocuiască pe actualul reprezentant al României la BEI, Mihai Tănăsescu, aflat în acest post din 2012, dar în concediu prelungit, din octombrie 2014, în contextul unei anchete DNA. Popa va trece, în continuare, printr-un proces de avizare internă al Băncii Europene de Investitții, în conformitate cu regulile de procedură existente, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.

Cristian Popa are o experiență de 16 ani în Banca Națională a României și a avut trei mandate consecutive în poziția de viceguvernator.

La mijlocul anul 2014, când a părăsit BNR, Popa era cel mai longeviv membru al conducerii executive a băncii centrale după Mugur Isărescu, obţinând primul mandat de viceguvernator în 1998. Când a intrat în board era cel mai tânăr membru al consiliului de administraţie al BNR, la 34 de ani.

În cadrul băncii centrale, Popa a fost responsabil cu politica monetară, stabilitatea financiară și cu relaţiile internaţionale.

De asemenea, în 2005, a introdus strategia de ţintire a inflaţiei care presupune asumarea periodică de către BNR a unor obiective anuale legate de variația indicelui prețurilor de consum.

Cristian Popa a deținut și funcția de guvernator supleant al României pentru Banca Mondială și a fost membru în echipele de negociere şi dialog ale BNR cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD, BEI şi OCDE.

În plus, a coordonat la nivelul BNR dialogul cu agenţiile internaţionale de rating şi băncile internaţionale de investiţii precum și activitățile privind integrarea europeană în cadrul BNR (până în 2007).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...

Jaqueline Cristian, la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al turneului de la Roma

Jaqueline Cristian este la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al Mastersului de la Roma, după ce a învins-o în prima rundă...
Ultima oră
Pe aceeași temă