16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăClienții păgubiți se întorc în instanță să-și recupereze banii

Clienții păgubiți se întorc în instanță să-și recupereze banii

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a câștigat primul proces colectiv împotriva OTP Bank, instanța sancționând banca pentru introducerea în contractele de credit a unor clauze abuzive. Decizia nu este definitivă, iar banca nu este obligată să returneze banii încasați necuvenit.

Judecătorii Tribunalului București au decis să sancționeze OTP Bank cu o amendă de 700 de lei, obligând-o totodată să elimine din toate contractele clauzele abuzive. Președintele ANPC, Marius Dunca, ne-a spus că, atât în cazul împrumutului de nevoi personale garantat cu ipotecă, cât și al celui imobiliar, banca putea modifica unilateral dobânda. Avocata Ana Maria Stan, președintele Asociației de Consiliere a Clienților Bancari și Asiguraților din România (ACCBAR), parte în proces, ne-a spus că marea majoritate a contractelor de credit semnate cu OTP Bank stipulau faptul că dobânda variază în funcție de politica băncii luând în considerare evoluțiile EURIBOR, ROBOR și LIBOR, în funcție de moneda în care s-a luat creditul.

 “Banca a introdus intenționat în contracte această clauză, astfel încât consumatorii să nu poata verifica dacă banca a variat dobânda în mod legal, ţinând cont doar de evoluția indicatorilor. Ori legislația în vigoare chiar din anul 1999, conține prevederi exprese și obligatorii pentru bănci, în sensul că, dacă dobânda variază, variația trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare. OTP a manipulat dobânda în baza clauzei numită "politica băncii", astfel încât la un credit de 500.000 de franci elvețieni prejudiciul clientului a fost de circa 100.000 de franci, prin diferența de dobândă reținută în plus, pe parcursul a 7 ani de la semnarea contractului de credit. Iar suma se mărește considerabil până la închiderea creditului, dacă instanțele de judecată nu vor sancționa acest comportament abuziv al OTP”, spune președintele ACCBAR.

Cât durează un nou proces

Pe de altă parte, instanța a respins  cererea de obligare a OTP Bank la restituirea sumelor de bani încasate în baza acestor clauze abuzive, ca inadmisibilă. Avocatul Gheorghe Piperea explică pe pagina sa de Facebook, de ce banca nu a fost obligată să restuie banii încasați necuvenit: “Tipul de acțiune formulată de ANPC nu permite asemenea capete de cerere. Este o acțiune în încetarea clauzelor abuzive și nu în despăgubiri colective. Acestea din urmă vor fi solicitate direct de consumatori, iar banca le va plăti amiabil sau după o acțiune judiciară separată. Puteti fi (aproape) sigur că banca nu va plăti amiabil, ci va prefera să plătească milioane la avocați pentru a trage de timp.

Vestea bună este că nu veți mai fi nevoit să demonstrați caracterul abuziv al clauzei, ci doar corectitudinea calculelor sumelor de restituit. Procesul s-ar putea termina mult mai repede decât cele din 2010”. Același lucru susține și avocata Ana Maria Stan, care ne-a spus că decizia Tribunalului București este în beneficiul tuturor clienților OPT Bank, dar că pentru restituirea diferenței de bani încasate necuvenit de bancă, trebuie să deschidă individual un proces. Conform acesteia, un astfel de proces durează în județul Timiș, în medie, 8 luni, la Tribunalul Timiș practica instanței fiind unitară în materia litigiilor de protecție a drepturilor consumatorilor, iar în București un an și jumătate fiindcă nu există practică unitară.

În ceea ce privește poziția OTP Bank, de la reprezentanții băncii am primit un răspuns sec: “Decizia în procesul ANPC vs. OTP Bank nu este una definitivă, motiv pentru care nu ne putem pronunța decât după ce vom vedea hotărârea redactată”.

Cifră: 34 de procese, care sezizează posibile clauze abuzive, au fost deschise de ANPC împotriva a 31 de instituții finaciar- bancare, una dintre acestea fiind OTP Bank, și a 3 cu prestatori de servicii

 

Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă