4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDarea în plată, posibilă și fără legea nouă

Darea în plată, posibilă și fără legea nouă

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a arătat că, în forma actuală, legea dării în plată ar încălca legislația în vigoare. Într-o poziție oficială remisă inclusiv Parlamentului, BNR arată chiar că în acest moment debitorii cu probleme au instrumente pentru a negocia cu banca.

Banca Naţională a României (BNR) a transmis Parlamentului un răspuns la cererea preşedintelui de reexaminare a Legii privind darea în plată, prin care propune o serie de criterii clare pentru departajarea beneficiarilor de drept ai noului act normativ, dar şi un set de obligaţii pentru instituțiile bancare, care să garanteze un proces corect de împărţire a poverii între clienţi şi bănci. Executarea silită ar trebui să fie doar o soluţie de ultim resort, susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. “Cererea de reexaminare a preşedintelui a primit din partea BNR un răspuns detaliat. Peste 20 de pagini se găsesc de câteva săptămâni bune în Parlament pentru a fi dezbătute. Este obligaţia acestei instituţii să îşi dea părerea şi când este solicitată şi atunci când procesul legislativ se referă la sistemul financiar-bancar. (…) BNR a susţinut, continuă să susţină şi va susţine recomandări către băncile comerciale pentru a evita demararea de către acestea a procedurilor de executări silite ale consumatorilor de produse financiare, ale căror obligaţii financiare au devenit prea împovărătoare din cauza unor schimbări neaşteptate survenite după încheierea contractului de credit prin iniţierea unor negocieri menite să conducă la identificarea unor soluţii echilibrate”, a declarat ieri Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe pe teme de dezvoltare regională a României.

Potrivit acestuia, BNR a pornit în demersul său de la viziu-nea Directivei 17/2014, care va trebui să fie pusă în practică şi în România în cursul lunii martie. Directiva se referă la contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunurile imobile rezidenţiale, însă, în opinia guvernatorului, nu a fost luată în considerare deloc în forma actuală a legii privind darea în plată. “Directiva se referă la o umanizare a creditării prin asigurarea unui caracter sustenabil şi, inclusiv, prin refacerea încrederii consumatorilor în sistemul financiar prin creşterea gradului de educaţie financiară a consumatorilor în ceea ce priveşte practicile responsabile de gestionare a datoriilor. Din acest punct de vedere, privind şi la prevederile Directivei 17, dacă se poate în acest text de lege, cel puţin parţial, dacă nu într-un text de lege special, pentru stocul de credite, adică pentru creditele în derulare, acest proces de umanizare, de renegociere, de găsire de soluţii pe cale bilaterală, trebuie derulat ca urmare a unei evaluări realizate pe criterii obiective care să justifice începerea acestui proces de renegociere. Finalitatea obţinută trebuie să fie împărţirea între clienţi şi bănci a poverii suplimentare. Această povară suplimentară apărută ca efect al crizei şi împărţirea s-ar putea introduce în textul legii”, a precizat Mugur Isărescu.

Pe cine ar trebui să ajute

Legea trebuie să cuprindă criterii clare de stabilire a beneficiarilor, a afirmat guvernatorul Băncii Naționale. În opinia BNR, trebuie avuți în vedere consumatorii care au încheiat un contract de credit garantat cu ipotecă asupra unui bun imobil cu destinaţie de locuinţă a cărui valoare la momentul acordării nu depăşea un prag rezonabil; cei care deţin o singură locuinţă ipotecată în favoarea băncii, care reprezintă domiciliul acestora; cei care au o situaţie financiară depreciată semnificativ faţă de momentul încheierii contractului, măsurată printr-un grad de îndatorare împovărător raportat la venituri; cei care au încercat să negocieze cu băncile de bună-credinţă şi nu au reuşit să ajungă la un rezultat.

Pe de altă parte, BNR propune şi o serie de obligaţii pentru bănci, care ar putea fi introduse în lege. “Pentru a trece de la ceea ce noi facem şi în prezent, constrângere morală, la instrumente mai constrângătoare, în concordanţă cu Codul Civil şi cu legile bancare existente de 25 de ani, şi nu în dauna legislaţiei bancare, (legea – n.r.) poate prevedea reglementări prin care băncile să fie obligate să construiască parteneriate de bună credinţă cu debitorii despre care am vorbit. Aceste măsuri vor cuprinde cel puţin următoarele obligaţii pentru bănci, care pot să fie prevăzute în lege: să elaboreze planuri de negociere transparente, în care luarea în considerare a executărilor silite să fie o soluţie de ultim resort, băncile să raporteze Băncii Naţionale planurile de negociere şi stadiul negocierilor cu clienţii”, a subliniat guvernatorul BNR.   

Directiva prevede o umanizare a creditării prin asigurarea unui caracter sustenabil şi, inclusiv, prin refacerea încrederii consumatorilor în sistemul financiar prin creşterea gradului de educaţie financiară a consumatorilor în ceea ce priveşte practicile responsabile de gestionare a datoriilor“. Mugur Isărescu, guvernator BNR

 

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă