30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCând va avea loc următoarea misiune FMI în România

Când va avea loc următoarea misiune FMI în România

Următoarea misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România va avea loc în parioada 27 ianuarie – 10 februarie. Aceasta va fi condusă de Andrea Schaechter și va avea ca obiectiv a treia evaluare a acordului preventiv aflat în derulare, se arată într-un comunicat care îl citează pe reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa.

Pe lângă a treia evaluare a acordului Stand-By de tip preventiv încheiat cu țara noastră, în cadrul vizitei în România vor avea loc o serie de consultări în cadrul Articolului IV.

”Membrii misiunii vor discuta cu autorităţile române recentele evoluţii ale economiei româneşti şi priorităţile în reformele economice”, a declarat Guillermo Tolosa, potrivit comunicatul care precizează că discuțiile vor avea loc în prezența unor echipe ale Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

De asemenea, oficialii FMI se vor întâlni și cu unii reprezentanţi ai sectorului privat, ai partidelor politice, asociaţii profesionale şi organizaţii neguvernamentale.

Cele mai citite

Rotiri gratuite la cazino. Chiar sunt gratuite? Cum le activezi și ce câștiguri poți obține

Rotirile gratuite fac parte din campaniile promoționale pe care operatorii de cazino online din țara noastră le desfășoară constant. Ele oferă utilizatorilor posibilitatea să...

Cristiano Bergodi, OUT de la Rapid! Cine preia interimatul în Giulești

Rapid București s-a despărțit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă