10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFiecare român a câștigat 750 de lei în șapte ani de pensie...

Fiecare român a câștigat 750 de lei în șapte ani de pensie privată

Administratorii celor opt fonduri de pensii private obligatorii au reușit să obțină randamente decente în toți cei șapte ani de la lansarea sistemului. Unele societăți au reușit chiar să dubleze banii cotizați de clienți.

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au produs, la şapte ani de funcţionare efectivă (20 mai 2008 – 19 mai 2015), un câştig net de 4,48 miliarde lei (peste un miliard de euro) pentru cei peste 6,3 milioane de români care contribuie în acest sistem, potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). În medie, ar însemna în jur de 750 de lei în plus pentru fiecare cotizant.

În cei şapte ani de funcţionare, fondurile de Pilon II au încasat de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) şi Casa de Pensii Sectorială a Armatei (CPS MApN) contribuţii brute în valoare totală de 16,72 miliarde lei, ajungând să administreze active nete în valoare de 21,2 miliarde lei.

„Diferenţa, respectiv suma de 4,48 miliarde lei, reprezintă câştigul net realizat exclusiv în beneficiul celor peste 6,3 milioane de participanţi la aceste fonduri de pensii private. În termeni de randament investiţional, câştigul reprezintă o performanţă medie de 10,93% pe an în cei şapte ani de activitate“, se arată într-un comunicat al APAPR, remis, luni, AGERPRES.

Unde sunt plasați banii

Circa 93% din toate plasamentele fondurilor de pensii sunt realizate în România, în active locale. Pe Bursa de Valori de la Bucureşti, deţinerile fondurilor de pensii private depăşesc, în prezent, 850 de milioane de euro, plasându-le în categoria celor mai mari investitori instituţionali locali. În prezent, fondurile de pensii reprezintă circa 10-15% din lichiditatea Bursei de la Bucureşti. De asemenea, în cadrul ofertelor publice iniţiale şi secundare, atât pe piaţa de acţiuni (privatizări parţiale prin listare: Electrica, Romgaz, Nuclearelectrica), cât şi pe cea de obligaţiuni (emisiuni precum Transelectrica şi Primăria Municipiului Bucureşti), fondurile de pensii private au cumpărat între 15% şi 25% din oferte.

Potrivit unor studii recente, citate în comunicat, fondurile de pensii de Pilon II sunt singura resursă de economisire financiară pentru o pondere consistentă a populaţiei, în special în rândul celor cu venituri mici şi fără soluţii de economisire-investire în alte instrumente. Potrivit aceloraşi studii, fondurile de pensii private vor fi în măsură să asigure o completare semnificativă a ratei de înlocuire (a salariului prin pensie) la vârsta retragerii din activitate, rata de înlocuire suplimentară ajungând până la 20%. 

Au apărut primii beneficiari

Din 2008, de la lansarea pensiilor administrate privat, şi până la finele lui iulie 2014, peste 1.300 de persoane au încasat, în urma pensionării în condiţii normale, banii pe care

i-au acumulat în conturi. Suma medie plătită ajunge la aproximativ 3.400 de lei. Lipsa unei legi specifice, nici nu permite în acest moment plata lunară a pensiei private.

Oamenii au primit, într-o singură tranşă, banii acumulaţi, mai puţin impozitele şi contribuţiile CASS aferente, care au fost reţinute şi virate de către administratorii fondurilor. Perioada scurtă de cotizare, adică maximum cinci ani în acest moment, nu a permis acumularea unor sume suficiente pentru a acoperi plata unei pensii, în adevăratul sens al cuvântului.

Au existat trei categorii de situaţii în care s-au plătit sumele acumulate în conturile de pensii private. Prima dintre ele vizează cotizanţii decedaţi şi în acest caz banii au ajuns la moştenitorii acestora (4.543 de beneficiari cu sume totale în valoare de 5,87 milioane lei). A doua situaţie vizează persoanele ajunse în stare de invaliditate (128 de cazuri cu plăţí de sub 130.000 de lei) iar cea de-a treia situație este cea prezentată mai sus şi care ţine de pensionările normale.   

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă