7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFinanţele propun continuarea Programului Prima Casă

Finanţele propun continuarea Programului Prima Casă

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) propune suplimentarea plafonului de garanţii pentru Programul Prima Casă, aferent acestui an, cu 500 de milioane de lei.

Finanţele continuă politica dusă de câţiva ani de folosire a acestui instrument de facilitare a creditării pentru locuinţe, explică analistul financiar Aurelian Dochia. “Au mai fost discuţii în anumite momente că s-ar putea renunţa la program pentru că nu va mai fi finanţat, deci este clar că acum Ministerul doreşte să dea un semnal că vrea să continue şi s-ar putea să aibă şi o anumită legătură cu tulburările provocate de legea dării în plată. Ministerul vrea să mărească probabil încrederea în piaţă, arătând că, cel puţin prin acest program, creditarea va continua”, a declarat pentru “România libere” Aurelian Dochia.

La finalul lunii februarie, Ministerul Finanţelor Publice anunţa că plafonul total de garantare aferent Programului Prima Casă pe anul 2016 de 1,69 de miliarde de lei. Fondul a fost complet alocat, iar băncile au la dispoziție întreaga sumă. Acest plafon de garantare s-a epuizat în ritm accelerat faţă de anii precedenţi, pentru că interesaţii să facă astfel de credite s-au grăbit să prindă vechiul plafon de garantare încă disponibil şi, corespunzător, vechile condiţii de creditare. Cele 500 de milioane de lei alocate acum suplimentar pe anul acesta reprezintă sub o treime din câţi bani au fost alocaţi iniţial ca garanţie de stat.

MFP informa la începutul anului că finanțatorii participanți la Programul Prima Casă acordă credite în baza alocării sumei de 200 de milioane de lei, provenite din rambursări de rate de capital efectuate până la 31 decembrie 2015, din diferențele rămase neutilizate la sumele alocate anul trecut, în valoare totală de 172,58 milioane de lei, dar și din plafonul reutilizat în condițiile legii, disponibil până la 31 decembrie 2016, de 17,75 milioane de lei, precum și din plafonul suplimentar de 1,3 miliarde de lei, acordat prin HG nr. 1016 / 30.12.2015.

Comparativ, la începutul anului 2015, plafonul de garantare pentru Prima Casă depăşea 2,63 miliarde de lei, adică era de la începutul anului cu peste un miliard de lei mai mare decât cel anunţat la începutul acestui an.

Dar care sunt totuşi până în prezent efectele apariţiei Legii dării în plată? Primul vizibil este creşterea avansului la credit, explică Aurelian Dochia. “După promulgarea Legii dării în plată, pe creditele ipotecare imobiliare, fără cele din Programul Prima Casă, a crescut avansul. Este măsura de protecţie pe care o iau băncile, în condiţiile în care riscurile induse de această lege au crescut foarte mult”, spune Dochia.

Astfel, BRD a introdus o oferta diferenţiată, cu un avans mai mic la creditele imobiliare ipotecare de peste 250.000 de euro – cuantum peste care nu se aplică Legea dării în plată. Alpha Bank are un avans de 30% la creditele în lei şi de 40% pentru cele în euro, indiferent de suma împrumutată. Tonul majorării avansului la creditele ipotecare imobiliare a fost dat însă de Raiffeisen Bank, încă din timpul dezbaterilor pe Legea dării în plată. Banca a mărit la 35% avansul pentru împrumuturile în lei şi până la 40% pentru creditele în moneda euro. Bancpost percepe 33% avans la ipotecarele în lei şi 43% la cele în valută, Garanti Bank 40% la euro, dar menţine 15% la credite în lei, iar Intesa Sanpaolo a majorat avansul la creditele ipotecare în lei de la 15% la 25%.

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă