14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvernatorul BNR: Un acord cu FMI este imposibil de realizat în acest...

Guvernatorul BNR: Un acord cu FMI este imposibil de realizat în acest an

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat,marți, că un acord de tip stand-by cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) este imposibil de realizat în acest an, relatează Agerpres. 

“În România, când spui ‘acorduri cu instituţiile financiare internaţionale’, s-a obişnuit lumea să zici ‘acord cu Fondul’ şi acord dintr-ăsta, condiţionat. În luna august vor veni să discute articolul IV (de la FMI – n. r.). Vor face recomandări. Alt tip de acord cu Fondul, un stand-by, este imposibil să mai fie realizat în acest an din două motive: avem un deficit de balanţă de plăţi extrem de mic, sub 1%. Închipuiţi-vă, te duci la Fond şi îi spui ‘Domnule, am o problemă’. ‘Ce problemă ai?’ ‘Am o problemă externă, mi-e frică de criză’. ‘Stai puţin, că ai 1%. Dincolo ai o ţară cu 14% deficit de cont curent (Brazilia n.r.)’, cum am avut noi în 2008. Al doilea lucru care face dificil un acord de acest tip este că precedentul s-a încheiat cum s-a încheiat”, a spus Isărescu, în conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei. 

Citește și: Mugur Isărescu: Anul 2016 va fi tumultuos

Guvernatorul BNR este de părere că FMI nu a uitat ”ce s-a întâmplat în 2015″. 

“Nu cred că o să vină Fondul aici şi va spune: ‘Am uitat ce s-a întâmplat în 2015’. Începe discuţia de la 2014 – 2015: ‘Ce n-aţi făcut? De ce n-aţi făcut? Hai să vedem care este situaţia’. Or, atmosfera în ţară este alta. Noi avem acum o opinie publică inflamată de faptul că aceşti domni îşi permit să se pronunţe şi asupra unei iniţiative legislative. Ne acoperim de ridicol spunând că s-au înţeles între ei, că au o conspiraţie”, a explicat Mugur Isărescu. 

Cele mai citite

Beneficiile săpunurilor naturale bio antiacneice

Acneea reprezintă una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni dermatologice, afectând milioane de persoane la nivel global, indiferent de vârstă sau gen. Caracterizată prin...

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...

Accesorii pentru vestiare metalice de care pur și simplu o să te îndrăgostești

Accesorizarea conformă a vestiarului metalic poate salva bugetul și spațiul de depozitare. Vrei să afli cum? Sunt multe aspecte de luat în calcul în momentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă