11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIsărescu: Băncile-mamă au scăzut finanțările cu 35% în criză

Isărescu: Băncile-mamă au scăzut finanțările cu 35% în criză

Finanțarea primită de la băncile-mamă ale sucursalelor românești a fost redusă cu o treime de la începutul crizei, iar jumătate din reducere a avut loc diar anul trecut, a declarat guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu.

Informaţia figurează în disertaţia "România, adoptarea euro şi Uniunea Bancară" susţinută luni de Isărescu la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde şeful băncii centrale a prezentat, printre altele, o serie de argumente pentru aderarea României la Uniunea Bancară, scrie Mediafax.

"Întâi de toate, un argument puternic pentru aderarea unei ţări non-euro la Uniunea Bancară îl reprezintă, în opinia mea, prevalenţa în structura sectorului bancar a capitalului din zona euro. În cazul României, apartenenţa la Mecanismul unic de supraveghere şi la Uniunea Bancară apare drept alegerea naturală, dat fiind că băncile din zona euro deţin peste 70% sută din activele nete şi din capitalul sistemului bancar din România. În contextul unei integrări atât de ridicate în piaţa financiară europeană, menţinerea prerogativelor de supraveghere bancară la nivel naţional nu ar avea decât rezultate suboptimale, ca urmare a accesului limitat la informaţii privind băncile-mamă şi a absenţei perspectivei de ansamblu", a arătat Isărescu.

În consecinţă, realitatea unei prezenţe masive a capitalului din zona euro în sistemul bancar din România reclamă efectuarea reglementării şi supravegherii la nivel transfrontalier.

Un alt argument în favoarea unei aderări rapide la Uniunea Bancară ţine de sfera economiei politice.

"Întrucât este vorba de un proiect ale cărui detalii încă nu au fost finalizate, unele voci se pronunţă în favoarea aşteptării definitivării sale înainte de a adera la acesta. Este preferabil însă, în opinia mea, să participi din interior la construcţia unui mecanism căruia va trebui oricum să i te alături cel mai târziu odată cu intrarea în zona euro. În plus, existenţa Uniunii Bancare va produce efecte asupra sistemului financiar din România indiferent de statutul de membru sau nemembru al acesteia. Este mai bine, deci, să ai un cuvânt de spus la adoptarea unor decizii care generează acele efecte, în condiţiile în care acestea vor fi oricum resimţite. Şi, aş adăuga, să ai acces direct la informaţii (first-hand knowledge) privind deciziile în acest domeniu, evitând astfel situaţia în care deţii informaţii parţiale sau distorsionate, comunicate de băncile-mamă în concordanţă cu agendele la nivel de grup financiar", consideră şeful băncii centrale.

El a adăugat că intrarea în Uniunea Bancară asigură şi înlăturarea unui stimulent pentru dezintermediere din partea băncilor străine, mai scrie Mediafax.

După cum a arătat şi experienţa ulterioară declanşării crizei economice internaţionale, pentru a proteja sistemele bancare naţionale, unele autorităţi de supraveghere pot impune măsuri prudenţiale privind controlul capitalurilor, transferurile şi creditarea intragrup, limitarea activităţii sucursalelor sau interzicerea repatrierii profiturilor, determinând unele bănci să reducă activitatea filialelor lor în ţările-gazdă, a continuat Isărescu.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă