12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIsărescu: România, autoarea unei paradox economic

Isărescu: România, autoarea unei paradox economic

România îndeplinește în prezent toate criteriile prevăzute în Tratatul de la Maastricht pentru aderarea la moneda euro, a afirmat guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. El însă a atras atenția că dincolo de îndeplinirea criteriilor nominale de convergență, care presupun o stabilitate mare a prețurilor și o fluctuație mică a cursului de schimb leu/euro, România trebuie să dovedească faptul că este capabilă să îndeplinească toate criteriile care presupun o convergență sustenabilă.

Guvernatorul BNR a pledat și pentru un rol activ al României în Uniunea Bancară înainte de adoptarea monedei euro. Potrivit tratatului de aderare la Uniunea Europeană, România este obligată să adopte moneda unică europeană, iar de la data la care adoptă moneda euro, devine automat membru al Uniunii Bancare. Există însă posibilitatea ca statele membre ale Uniunii Europene să devină membre ale Uniunii Bancare înainte de a adopta efectiv moneda unică. Declarațiile lui Mugur Isărescu au fost făcute la Cluj-Napoca, unde guvernatorul BNR participă la o conferință dedicată economiștilor români din mediul academic din străinătate.

Singurii care și-au asumat o dată aderarea la euro

România este autoarea unui adevărat paradox economic: deși stă cel mai prost la capitolul convergență reală dintre cele cinci țări din Europa Centrală care nu au adoptat moneda euro, este singura care și-a fixat un termen până la care dorește să adopte moneda unică. Este vorba de 1 ianuarie 2019. ”Este o declarație verbală, nu un document care să fi fost depus în Parlament”, a spus Mugur Isărescu.

Însă, în realitate, autoritățile române au sesizat că, în ultima perioadă a început din nou să crească încrederea în moneda europeană. Guvernatorul BNR a mai adăugat că decizia momentului în care țările Europei Centrale vor adera la zona euro aparține, de facto, autorităților naționale. Cele cinci țări din Europa Centrală, adică Polonia, Cehia, Ungaria, România și Bulgaria, și-au asumat, prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană obligația de a adopta moneda euro, însă nu și-au asumat nici un termen.

Autoritățile poloneze cred că o aderare prematură ar pune în pericol economia Poloniei, iar cele din Ungaria au declarat că vor adera la zona euro abia atunci când, în termeni de convergență reală, care privesc nivelul de trai și performanța economică, Ungaria va ajunge la 90 la sută din media Uniunii Europene.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă